Ascultă Radio București FM Live

Peste 15.000 de participanți la primul weekend „Străzi deschise – București, promenadă urbană”!

Peste 15.000 de participanți la primul weekend „Străzi deschise – București, promenadă urbană”!

Articol de bucurestifm, 2 mai 2022, 12:41

Peste 15.000 de bucureşteni şi turişti s-au bucurat de străzi eliberate de maşini în weekendul 30 aprilie – 1 mai 2022 şi au participat la zeci de activităţi culturale şi sportive din cadrul „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană”, un eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism și alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Proiectul „Străzi deschise” care presupune pietonizarea mai multor străzi din zona centrală a Capitalei (Calea Victoriei și străzile adiacente, Piața „George Enescu”, Piața Universității, Bulevardul Unirii și Șoseaua Kiseleff) și crearea unor spații de promenadă și relaxare în centrul orașului a debutat, astfel, cu succes și va continua în mai multe weekenduri până în 16 octombrie.

În cele două zile, în cadrul „Străzi deschise” au avut loc și o serie de evenimente pregătite de mai multe instituţii de cultură ale Capitalei. Astfel, pe Calea Victoriei, Teatrul Masca şi Teatrul Ion Creangă au prezentat spectacole de teatru în faţa Muzeului de Istorie al României, iar actorii Teatrului de Revistă Constantin Tănase au jucat un spectacol chiar în faţa teatrului.

Tot pe Calea Victoriei, în zona Hotelui Golden Tulip Victoria Bucharest, trecătorii au putut vizita expoziţia de fotografie „La Pas pe Calea Victoriei”, un proiect creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București, ce readuce în prim-plan istoria și parfumul Bucureștiului de altădată. Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti de pe traseul pietonal al „Străzilor deschise” şi-a deschis porţile participanţilor la eveniment şi i-a invitat să viziteze trei expoziţii ale muzeului şi o expoziţie outdoor.

Piaţa „George Enescu” şi Şoseaua Kiseleff au găzduit activităţi destinate copiilor în ambele zile de weekend la „Străzi deschise”. Opera Comică pentru Copii a adus cel mai mare puzzle din lume în Piața „George Enescu” şi a pregătit ateliere, parade şi sesiuni de dans pentru cei mici. PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București a propus micilor bucureşteni o serie de locuri de joacă pe Şoseaua Kiseleff, unde copiii şi-au putut testa abilităţile în diversele circuite sportive.

O plimbare pe Şoseaua Kiseleff în weekendul 30 aprilie – 1 mai a inclus, pentru cei mari, şi expoziţia CREART „Arhitectură şi Regalitate” ce ilustrează influenţa regalităţii în arhitectura din România.

În Piaţa Universităţii, a fost inaugurată duminică, 1 mai, cea de-a 65-a ediție a expoziției internaționale anuale „World Press Photo România”, proiect inclus în seria de evenimente „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” 2022.

Weekend-urile următoare

„Străzi deschise” continuă în zona centrală în weekendul 14-15 mai când segmente din Calea Victoriei şi Bulevardul Unirii vor deveni pietonale şi vor găzdui o nouă serie de activităţi artistice şi pentru copii.

„Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” | 30 aprilie – 16 mai 2022

„Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” se desfășoară în mai multe weekenduri din perioada 30 aprilie – 16 octombrie 2022 și presupune instaurarea temporară a cinci zone pietonale în zona centrală a orașului, respectiv: Calea Victoriei și străzile adiacente, Piața „George Enescu”, Piața Universității, Bulevardul Unirii și Șoseaua Kiseleff, cu propunerea de extindere a zonelor pietonale şi în afara centrului oraşului, pe mai multe străzi din cele şase sectoare ale Capitalei.

Calendarul complet al weekendurilor în care zonele centrale sunt pietonale este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.

Actualitate joi, 8 mai 2025, 17:37

AUTOR, cel mai mare târg de bijuterii din Europa de Est, revine la București!

Peste 70 de designeri de top din 25 de țări de pe 3 continente se reunesc la cea de-a 22-a ediție a Târgului Internațional de Bijuterie...

AUTOR, cel mai mare târg de bijuterii din Europa de Est, revine la București!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 17:19

Soluții pentru digitalizarea Sectorului 1!

Primăria Sectorului 1 și Universitatea București au organizat cea de-a 5-a ediție a competiției studențești „România fără dosar”. De...

Soluții pentru digitalizarea Sectorului 1!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 16:18

AutoFEST 2025 Politehnica București – inovație, industrie și viitorul mobilității

Între 16–18 mai, AutoFEST 2025 aduce la Politehnica București cele mai noi tehnologii și idei din sectorul auto, alături de profesioniști,...

AutoFEST 2025 Politehnica București – inovație, industrie și viitorul mobilității
Actualitate joi, 8 mai 2025, 15:43

FOTO| Povestea tristă a fostului Hotel Dunărea, ajuns de la bijuterie art-deco la ruină emblematică

Fostul hotel Dunărea de pe Calea Griviței 138 C este la ora actuală o ruină. Prin ușile de la parter au intrat în clădire atât animale fără...

FOTO| Povestea tristă a fostului Hotel Dunărea, ajuns de la bijuterie art-deco la ruină emblematică
Actualitate joi, 8 mai 2025, 13:31

Dansul ca formă de rezistență: „VALESKA VALESKA VALESKA VALESKA”

Festivalul de Arte Performative News from Polska desfășoară la București, în perioada 5 – 11 mai, patru spectacole dedicate...

Dansul ca formă de rezistență: „VALESKA VALESKA VALESKA VALESKA”
Actualitate joi, 8 mai 2025, 13:22

VIDEO| Raluca Moldoveanu, între Lady Gaga și „piți goth”: autenticitate, stil și muzică fără etichete

În ediția de vineri, 25 aprilie, am avut-o ca invitată pe Raluca Moldoveanu, finalista „Vocea României”. Originară din Slobozia, ea a vorbit...

VIDEO| Raluca Moldoveanu, între Lady Gaga și „piți goth”: autenticitate, stil și muzică fără etichete
Actualitate joi, 8 mai 2025, 11:53

Târgul Mierii la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va găzdui, pe 18 mai, Târgul mierii, eveniment dedicat sărbătoririi Zilei...

Târgul Mierii la Muzeul Satului
Actualitate joi, 8 mai 2025, 10:47

Porţi deschise la Palatul Cotroceni în weekendul de Ziua Europei; SRI îşi prezintă tehnica folosită în misiuni

Porţile Palatului Cotroceni se vor deschide, din nou, de vineri până duminică pentru vizitatori. În weekendul de Ziua Europei, Serviciul Român...

Porţi deschise la Palatul Cotroceni în weekendul de Ziua Europei; SRI îşi prezintă tehnica folosită în misiuni