Salonul Internaţional de Carte Bookfest revine la Romexpo
Articol de bucurestifm, 31 mai 2022, 11:39
Salonul Internaţional de Carte Bookfest, cel mai important târg de carte din România, cu o dimensiune internaţională marcantă, revine, după trei ani de absenţă, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo.
Vizitatorii vor găsi zeci de mii de titluri cu reduceri spectaculoase faţă de preţul de copertă, lansări de carte în prezenţa autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri şi mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.
Invitatul de onoare al acestei ediţii este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări şi dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente care au în vedere sfera popular culture atât de îndrăgită de tinerii cititori şi evenimente culturale conexe.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia.
Programul de vizitare va fi: 10.00 – 20.00 pentru zilele de miercuri, joi şi duminică (1, 2 şi 5 iunie), respectiv 10.00 – 21.00, pentru zilele de vineri şi sâmbătă (3 şi 4 iunie).3