Evitarea conflictului, mai importantă decât adevărul!

Flavia Durach, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online, ne prezintă marca reportajelor de calitate: diversitatea surselor de informații!

Evitarea conflictului pare să fie un obiectiv mai important decât clarificarea informațiilor înșelătoare. Date recente din Marea Britanie sugerează că, atunci când schimbă mesaje în grupurile de mesagerie privată din care fac parte, indivizii se abțin de la a corecta informațiile înșelătoare, din dorința de a evita conflictul.

Studiul a investigat care sunt normele sociale în interiorul grupurilor de mesagerie privată, cum ar fi cele de WhatsApp, pe marginea subiectelor legate de vaccinare.

Mai exact, oamenii distribuie în grupurile de mesagerie privată informații din diverse surse publice (media, organizații de știri, instituții oficiale, lideri de opinie, oameni politici, celebrități, postările din social media ale altor oameni obișnuiți), pe care le folosesc pentru a-și susține propriile puncte de vedere sau pentru a-i avertiza pe ceilalți cu privire la anumite riscuri percepute. Acest mix de știri, informații, opinii și gânduri personale implică necesitatea de a jongla rapid cu diverse contexte de comunicare, la aflate granița între privat, interpersonal și public.

Caracterul hibrid al comunicării pe grupurile de mesagerie alterează modul în care oamenii reacționează în fața informațiilor înșelătoare.

Proiectul de cercetare la care fac referire a pornit de la observația că discuțiile despre vaccinare au loc mai ales în grupuri mici create pe platformele de mesagerie și implică  familia, prietenii și colegii de muncă. Acestea sunt medii unde oamenii se cunosc bine și tind să aibă încredere unul în celălalt, ceea ce crește probabilitatea ca informațiile înșelătoare să rămână necontestate.

Din răspunsurile primite de la participanții intervievați în cadrul cercetării a reieșit că atunci când oamenii întâlnesc informații greșite despre vaccin în grupurile de mesagerie privată cu o participare mai numeroasă, cum ar fi grupul părinților din clasa unde este înscris copilul sau  grupul colegilor de muncă, se tem că orice inițiativă de corectare a informațiilor va fi privită ca o tentativă de subminare a coeziunii grupului. Percepția este întâlnită în special în contexte de comunicare percepute ca fiind publice sau semi-publice.

Cercetări de acest tip, chiar dacă nu pot fi generalizate, ne pot ajuta să conștientizăm presiunile sociale implicite la care suntem supuși, în cazul subiectelor polarizante sau controversate. Apare riscul apariției unei „spirale a tăcerii”, în care, pentru a o cita pe cercetătoarea Elisabeth Noelle-Neumann, „teama de izolare este mai mare decât teama de eroare.”

Până data viitoare, rămâi cu București FM, sursa mea pentru știri de calitate!

Sursa: Facebook.com

Pentru că suntem bombardați de informații contradictorii, senzaționale, uneori plauzibile, pentru că fiecare dintre noi s-a întâlnit cu fenomenul fake news în social media, pentru că nu știm pe cine să credem, ne-am gândit să o credem pe Flavia Durach, sursa noastră de încredere în ceea ce privește fenomenul dezinformării.

Ascultă-i rubrica „Break the fake! Informare despre dezinformare” în fiecare miercuri pe 98,3 FM de la 09:15, 13:40 și 18:30! Dacă ai pierdut-o, mai ai o șansă, sâmbătă la 09:20 sau duminică la 16:20.

Flavia Durach este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.