Fabuloșii anilor ‘80 erau la început iar eu mă pregăteam mental pentru o mare călătorie. Urma să străbat, alături de tata și de Camelia, aproape 500 de kilometri către o vale superbă de lângă satul Guranda unde “sefiștii” din întreaga țară se pregăteau să-și ridice tabăra.
Fiind și eu sefist (pe linie paternă), consideram că e obligatoriu să particip la întrunire, doar că nu prea credeam că vom ajunge vreodată la capătul drumului. Eram încă la vârsta la care ești convins că toate personajele și aventurile din cărți există și în realitate, iar în cartea scrisă de tata, “Umor pe patru roți”, șoferii din întreaga lume pățeau toate lucrurile posibile și imposibile. Deci nu aveam cum să ajungem la Guranda cu atâtea situații care apar pe șosea.
În primul rând era evident că tata o să conducă mașina ca o babă. Scria în carte, negru pe alb. “Domnule Ursuleanu, conduceți ca o babă!”, așa îi spusese instructorul auto la școala de șoferi. Și când am pornit la drum pur și simplu n-am priceput ce se petrece, de ce tata nu respectă ce scrie în propria lui carte? Stăteam și mă minunam cât de bine conduce mașina, întrebându-mă de ce nu și-a făcut timp să citească cu atenție “Umor pe patru roți”, așa cum procedasem eu.
În afară de un câine mic pe care tata l-a evitat cu grație, întregul drum a fost lipsit de evenimente rutiere, și nu am dat cu mașina peste ceva mare și negru (cum scria în carte) pentru ca apoi să trebuiască să alergăm la secția de poliție și să-i întrebăm dacă au în sat câini mari, negri sau vaci negre (că dacă nu aveau era clar că am dat peste preot). Și, ce să vezi, am ajuns cu bine la Guranda.
Iar după ce povestea taberei de literatură SF s-a sfârșit, ne-am întors acasă tot cu bine, pentru ca eu să-mi pot reaminti și acum, cu drag, atât de uluitoarea călătorie cât și de minunata carte scrisă de tatăl meu.
