Locuitorii Sectorului 1, chestionați online despre măsurile luate de administrația locală
Articol de bucurestifm, 3 iunie 2022, 19:31
Locuitorii Sectorului 1 își pot spune părerea despre serviciile oferite de primărie, în timpul pandemiei de coronavirus, prin completarea unui chestionar online.
„Aceste date sunt necesare pentru o bună desfășurare a acțiunii de auditul performanței cu tema „Eficiența și eficacitatea măsurilor luate de municipalități pe perioada pandemiei pentru asigurarea unor servicii de calitate” la Sectorul 1 al Municipiului București, desfășurată de Camera de Conturi București.
Chestionarul a fost transpus într-un document google forms – https://forms.gle/Dh8xiTvEEgS18dp7A
Durata estimată de completare a chestionarului este de 5 minute.
Setarea chestionarului nu permite afișarea / colectarea adreselor de e-mail ale cetățenilor care vor completa chestionarul, astfel se asigură confidențialitatea respondenților.
Răspunsurile vor fi prezentate în mod centralizat și anonimizat (implicit) în Raportul de Audit întocmit de Camera de Conturi București, în scop statistic, doar pe parcursul și în interesul misiunii de audit”, spune Primăria Sectorului 1.
Chestionarul se poate completa online până la data de 19 iunie, ora 23:00.