Rafila: Suntem în faza finală de aprobare a Strategiei naţionale HIV/SIDA
Articol de arionmihaela, 28 iunie 2022, 15:00
Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„Suntem în fază finală de aprobare a noii strategii naţionale referitoare la infecţie HIV/SIDA, mai ales că, după mulţi ani, cred că era cazul să rezolvăm şi această problemă. De 15 ani nu a mai fost aprobată o strategie naţională şi cred că este momentul să o putem aproba prin Hotărârea Guvernului României. Dacă vor mai fi mici comentarii, intervenţii, suntem gata să le implementăm. Ea a fost făcută prin colaborarea cu Unitatea tehnică de management a programului de la Institutul „Matei Balş”. Cred că o altă cerinţă este să găsim o soluţie încât această Unitate tehnică de management a programului să facă managementul programului şi să ne furnizeze din timp date necesare, propuneri, soluţii, încât să putem să facem şi o alocare de fonduri care, pe de o parte, să rezolve problema, adică să fie utilizate fondurile în mod similar în toate centrele sau să poată să facă posibil eventuale schimburi între centre sau suplimentări în cazul unei rectificări bugetare”, a spus Rafila.
Întrebat în legătură cu bugetul alocat pentru anul acesta tratamentului pacienţilor cu HIV/SIDA, el a declarat că speră să existe o rectificare pozitivă pentru Ministerul Sănătăţii.