Expoziţia „Cartografii simbolice. Geografie. Astronomie. Biologie” – de miercuri, la Casa Filipescu-Cesianu

Expoziţia „Cartografii simbolice. Geografie. Astronomie. Biologie”, în care sunt prezente câteva registre pe care natura umană le-a inventat şi perfecţionat ca domenii de permanente preocupări, se va deschide miercuri, de la ora 18.30, la Casa Filipescu-Cesianu.

În proiectul expoziţional au fost alese repere de cartografie simbolică, pentru a fi astfel mai uşor circumstanţiate istoric şi ştiinţific pentru publicul larg, potrivit Muzeului Municipiului Bucureşti.

„Această scurtă naraţiune cartografică doreşte să includă într-o reprezentare comună ceea ce natura umană înţelege să exploreze prin trei mari trasee de care este preocupată şi ataşată, fiind cuprinse în ceea ce numim Geografie, Astronomie şi Biologie. Este o invitaţie pentru a le privi şi urmări ca preocupare sincronă a marii aventuri umane de a se cunoaşte. Toate trei au pornit în acelaşi timp, deoarece şi anticii erau preocupaţi de astronomie şi biologie, însă tehnologia ultimului veac ne-a scos din clar-obscurul milenar şi numai după ce am reuşit să depăşim cu uşurinţă barierele geografice ale lumii în care trăim”, a declarat managerul MMB, Adrian Majuru, curator al expoziţiei.

La realizarea expoziţiei au colaborat prof. univ. dr. Octavian Buda, de la UMF ‘Carol Davila’, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’, Luis Ovidiu Popa, şi astronomul Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’, unitate a MMB.

Organizată în cadrul Conferinţei Internaţionale de Cartografie Istorică (ICHC) 2022, expoziţia va putea fi vizitată până pe 21 august.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.