Ascultă Radio București FM Live

Ziua Imnului Naţional al României

Articol de bucurestifm, 29 iulie 2022, 09:05

Ziua imnului naţional al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este „Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform www.cdep.ro.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive, mai precizează site-ul www.presidency.ro.

Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită astăzi prin ceremonii organizate în garnizoanele din ţară.

La București, ceremonia publică se va desfășura în prezența secretarului de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, în Piața Tricolorului – situată în fața Palatului Cercului Militar Național, începând cu ora 10:00.

Programul activității cuprinde un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:53

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii

Meteorologii ne anunţă că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vremea se va răci, iar în Bucureşti este posibil să ningă. Pentru...

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:46

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Camera Deputaţilor a adoptat în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:32

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din...

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:06

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local

CALENDARUL REFERENDUMULUI Primarul General, Nicușor Dan, a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea...

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:58

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO

De la primele experiențe cu camera până la feedback-ul primit de la comunitatea sa, Fritz dezvăluie pasiunea cu care explorează diverse...

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:40

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO

Am avut ocazia să învățăm cele mai esențiale informații despre politică și despre importanța votului de la Răzvan Zamfir, jurnalist...

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 15:57

Totul despre Referendumul din București

Ce trebuie să știți, atunci cănd mergeți la vot? > Vor fi valabile aceleași secții de votare și același interval de timp cu alegerile...

Totul despre Referendumul din București
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 14:33

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Din 15 până în 17 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani, colecționari și...

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român