Ascultă Radio București FM Live

CET Grivița s-ar putea opri după 23 august

CET Grivița s-ar putea opri după 23 august

Articol de Mircea Apostolescu, 5 august 2022, 17:01

În urma negocierilor cu furnizorul de gaze, Engie, sistarea gazelor către CET Grivița se amână până în ultima săptămână din august, a declarat pentru București FM Radu Curcan, directorul societății aflate în proprietatea Consiliului Local al Sectorului 1.

Pericolul sistării furnizării gazelor, însă, nu a fost înlăturat, existând, în continuare, pericolul ca CET Grivița să se oprească, după 23 august, a mai declarat Curcan.

„Evident că este esențial pentru rentabilitatea noastră economică, care și așa este precară și afectată de preturile la gaze, este esențial să funcționăm, să nu ne oprim.
În acest sens, am reușit să susținem din niște disponibilități – și așa firave, dar proprii, o amânare a tăierii gazului, cu niște costuri considerabile.
Sper să putem să ne continuăm activitatea și după ultima săptămână din luna aceasta. Adică, nu avem, în niciun caz, o oprire programată sau forțată, în următoarea săptămâna cel puțin. Estimez că, după 23 august, s-ar putea pune problema de o sistare a gazelor. Pentru că noi nu am ieșit din situația dificilă, doar am reușit să o amânăm, și cu înțelegerea furnizorului nostru de gaze. Dar, există, în continuare, acest pericol, ca el să se oprească, totuși, la sfârșitul acestei luni.
Și, cu cât ne apropiem mai mult de sezonul rece, cu atât e o situație mai periculoasă”, a declarat șeful de la CET Grivița pentru București FM.

Iarna trecută, CET Grivița a fost lăsată să cumpere gazele de patru ori mai scump decât ELCEN!

Iarna trecută, CET Grivița nu a beneficiat de gaze la prețul plătit de Electrocentrale București S.A. (ELCEN) prin contractul cu Romgaz.
ELCEN a ajutat, iarna trecută, atunci când prețul la gaze a explodat, atât Termoenergetica, cât și CET-ul privat Vest-Energo cu gaze naturale la prețul preferențial obținut de cel mai mare producător de energie electrică și termică.
La solicitarea CET Grivița, însă, ELCEN a răspuns negativ.
Astfel, producătorul de energie electrică și termică aflat în proprietatea Consiliului Local al Sectorului 1 a trebuit să achiziționeze gazele naturale la un preț de patru ori mai mare decât celelalte CET-uri.
În același timp, CET Grivița a vândut energia termică cu prețul reglementat de către ANRE pentru gigacalorie.
De aici, s-a ajuns la dificultățile financiare de astăzi.

„În lunile în care prețul gazului a explodat, celelalte CET-uri din București au cumpărat la un preț, iar noi am cumpărat de patru ori mai scump gazul. Am pe masă un răspuns de la ELCEN, din data de 16.01.2022, în care ni se comunică că, pentru noi, nu mai sunt disponibile cantități de gaze naturale rămase din contractul de achiziție pe care ELCEN îl avea cu Romgaz. Activitatea noastră este de același interes public, așa cum este și la celelalte CET-uri. ELCEN, pentru că este cel mai mare consumator, în zona asta de termoficare, a avut un contract cu Romgaz pentru o anumită cantitate. Această cantitate de gaz a fost alocată de către ELCEN și către alte CET-uri, pentru a-i ajuta. La solicitarea noastră, s-a răspuns negativ”, a explicat Radu Curcan.

Problema s-a acutizat din cauza blocajului administrativ. Deși CET Grivița a trimis către Primăria Sectorului 1, încă de la începutul lunii februarie a acestui an, bugetul de venituri și cheltuieli, pentru a fi dezbătut și aprobat de către Consiliul Local din Banu Manta, primarul Sectorului 1 nu a pus acest buget pe ordinea de zi a legislativului local.
Bugetul CET Grivița prevedea și sumele necesare depășirii dificultăților financiare generate de explozia prețului la gaze.

Oprirea CET Grivița ar lăsa fără apă caldă și, de la toamnă, fără căldură 15 mii de apartamente din București.

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:53

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii

Meteorologii ne anunţă că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vremea se va răci, iar în Bucureşti este posibil să ningă. Pentru...

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:46

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Camera Deputaţilor a adoptat în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:32

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din...

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:06

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local

CALENDARUL REFERENDUMULUI Primarul General, Nicușor Dan, a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea...

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:58

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO

De la primele experiențe cu camera până la feedback-ul primit de la comunitatea sa, Fritz dezvăluie pasiunea cu care explorează diverse...

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:40

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO

Am avut ocazia să învățăm cele mai esențiale informații despre politică și despre importanța votului de la Răzvan Zamfir, jurnalist...

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 15:57

Totul despre Referendumul din București

Ce trebuie să știți, atunci cănd mergeți la vot? > Vor fi valabile aceleași secții de votare și același interval de timp cu alegerile...

Totul despre Referendumul din București
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 14:33

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Din 15 până în 17 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani, colecționari și...

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român