MAE: 10 români, pasageri în autocarul implicat în accidentul din Bulgaria, au intrat în România
Articol de arionmihaela, 6 august 2022, 22:54
Zece cetăţeni români, pasageri ai autocarului implicat în accidentul rutier de la Veliko Târnovo, nevătămaţi, au intrat sâmbătă seara pe teritoriul României, fiind transportaţi cu un alt autocar al aceleaşi firme de transport, a informat Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit unui comunicat de presă, al doilea şofer al autocarului, cetăţean român, a fost audiat în calitate de martor şi va reveni în România, fie în această noapte, fie în cursul zilei de duminică.
MAE precizează că, încă de la producerea accidentului, Ambasada României la Sofia a întreprins o serie de demersuri de asistenţă şi protecţie consulară specifice în astfel de situaţii, respectiv contactul cu autorităţile bulgare, deplasarea unei echipe consulare mobile la locul producerii accidentului, la unitatea medicală unde au fost internate persoanele rănite şi la sediul organelor de poliţie şi procuratură care instrumentează cazul.
De asemenea, personalul consular a facilitat contactele şi operaţiunile de preluare a pacienţilor cetăţeni români de către echipele medicale ale DSU/SMURD pentru a fi transportaţi în România pentru îngrijiri medicale.
Nu în ultimul rând, conform MAE, reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Sofia au menţinut contactul permanent cu responsabili medicali din România şi membrii de familie ai cetăţenilor români implicaţi în accident.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758