Lotul de natație al României a plecat spre Mondialele de juniori din Peru
Articol de Alina Neagu, 21 august 2022, 17:53
România va participa cu nouă sportivi, între care David Popovici, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru), care vor avea loc în perioada 30 august-4 septembrie.
David Popovici va concura la 100 m liber și 200 m liber.
În delegația României se mai află Vlad Stancu, Bianca Costea, Patrick-Sebastian Dinu, Rebecca Diaconescu, Aissia Prisecariu, Ştefan Cozma, Alexandru Constantinescu şi Andra Denisa Gorecki.
Ultima medalie obţinută de România la Mondialele de juniori datează din 2017, când Daniel Martin cucerea bronzul la 100 m spate.
Ultimul titlu a fost adus de Robert Glinţă, în 2015, la Singapore, în proba de 100 m spate.