Percheziţii în Bucureşti și Ilfov!
Articol de bucurestifm, 24 august 2022, 09:31
Poliția Capitalei informează că, în această dimineață, vor fi puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, 7 în București și 2 în Ilfov, și 8 ordonanțe de ridicare înscrisuri.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada 2019 – 2021, 8 societăți comerciale ar fi efectuat livrări de telefoane mobile, pe tot teritoriul țării, fără a evidenția în contabilitate veniturile realizate, în valoare de peste 9.000.000 de lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Autor: Bogdan Verman