Restricții de circulație în București!

arhiva

În data de 1 septembrie, între orele 10:00 – 11:00, pe Bd. Libertății, va avea loc o ceremonie militară cu ocazia a împlinirii a 145 ani de la momentul când primul evreu a devenit ofițer în Armata Română.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 08:00 – 11:30, traficul rutier se va restricționa pe Bd. Libertății, perimetrul cuprins între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie (sensul către rond Coșbuc, fără afectarea traficului în intersecție), precum și perimetrul cuprins între bretea Finanțe și bretea Parchet (sensul către Bd. Națiunile Unite).

Totodată, începând cu data de 31 august, ora 22:00 și până la încheierea evenimentului, respectiv 1 septembrie, ora 13:00, se va rezerva parcarea din Piața Constituției pentru amenajarea zonei.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită șoferilor să evite deplasarea în zonă, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

Pietonii sunt sfătuiți să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar șoferii le-au înțeles intenția de a traversa.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.