Bine de citit: Universul umbrelor
Articol de razvanursuleanu, 7 septembrie 2022, 09:19
În 1992, colecția de povestiri științifico-fantastice „elibera” doar un singur număr în fiecare lună și nu aveam niciun chef să citesc romanul lui A. E. van Vogt pe parcursul a patru luni, sub formă de felii. Însă am cumpărat toate fasciculele (adunam tot ce găseam SF, să fie în casă, pentru vremuri tulburi) și le-am depozitat în bibliotecă, uitând apoi cu desăvârșire de existența lor.
Treizeci de ani mai târziu, într-o zi în care dădeam cu mătura ca să îndepărtez plasele și osemintele zecilor de generații de păianjeni care mi-au citit cărțile, am descoperit fasciculele despre care tocmai ce v-am povestit. Le-am aruncat imediat, bineînțeles, pentru că cele două sau trei inundații care mi-au vizitat casa de-a lungul anilor le distruseseră în întregime dar, din fericire pentru efortul literar al autorului, aveam și dublura, sub formă de roman integral, pe care editura Lucman îl republicase la sfârșitul anilor ’90.
Așadar, facem cunoștință cu Morton Cargill, care practic ocupă toate rolurile principale ale cărții. Acest model de personaj omniprezent și omnipotent nu reprezintă o noutate pentru textele lui van Vogt. Îmi amintesc că Robert Hedrock din „Făuritorii de arme” fusese creat pe același tipar, un individ oarecare la începutul acțiunii și stăpânul spațiului și al timpului la final.
Nu sunt chiar un fan al subiectelor SF care se învârt în jurul temei călătoriilor în timp, dar trebuie să recunosc că ideea folosirii protagonistului pe post de yoyo temporal mi-a oferit o lectură aparte. Cargill se mișcă atât de repede prin timp, înainte și înapoi încât, după o vreme, am amețit și am ajuns să mă uit cruciș la rânduri, așa că mi-a luat cam o lună de zile să ajung la ultima pagină.
Autorul nu a avut mari pretenții de la carte, așa că nici cititorii nu ar trebui să aibă. „Universul umbrelor” este o lucrare de linie, de escort, pe parcursul căreia, amețit sau nu, te poți opri oricând din citit, chiar și în mijlocul unei fraze, și nu te deranjează cu nimic dacă reiei lectura a doua zi, sau după câteva săptămâni, sau nu o mai reiei niciodată.