Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea se deschide pentru vizitatori!
Articol de bucurestifm, 12 septembrie 2022, 15:21
Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii își deschide larg porțile pentru vizitatori.
Este vorba despre o gospodărie țărănească veche, construită în jurul anului 1875. Sătenii sunt foarte atașați și recunoscători față de actualul rege.
Gospodăria din județul Brașov este deschisă pentru vizitare de marți până duminică, de la ora 10:00 la ora 19:00.
Se plătește un bilet la intrare, iar veniturile generate se folosesc pentru proiectele Fundației Regelui și pentru alte proiecte în Viscri.