Oraşul Popeşti-Leordeni, sub o pătură de praf
Articol de alinadecu, 16 septembrie 2022, 20:26
Locuitorii oraşului Popeşti-Leordeni şi din zona apropiată din Sectorul 4 au resimţit, vineri seară, o undă de şoc în urma demolării cu explozibil a unor furnale pe platforma industrială IMGB.
‘Vă aducem la cunoştinţă că vineri, ora 19,00, va avea loc demolarea controlată cu explozibil a şase coşuri de fum situate în incinta IMGB, în zona dintre Poarta 1 şi Poarta 2. Vă asigurăm că, în afara unui zgomot la detonarea încărcăturilor explozive, nu se va sesiza din partea dvs. niciun alt efect al lucrărilor de demolare’, se arăta într-un comunicat al responsabililor cu demolarea.
Momentul exploziei a fost resimţit de locuitorii din zona ca un cutremur, iar după câteva minute, o bună parte a oraşului Popeşti-Leordeni a fost cuprinsă de un nor gros de praf.
‘Mulţumim celor care au minţit că nu simţim disconfort. Şi bloc zguduit şi praf (…) Doar un mic zgomot şi puţin cancer’, sunt câteva dintre comentariile locuitorilor pe reţelele de socializare.