FOTO: București FM s-a auzit de pe Calea Victoriei!
Articol de bucurestifm, 17 septembrie 2022, 19:06
La ora 15:00, București FM a dat startul urărilor de „La mulți ani” pentru București de pe Calea Victoriei.
Tiberiu Păun, în emisiunea City Break 2, i-a invitat pe doritori să îi facă o urare Capitalei cu ocazia Zilelor Bucureștiului. Cel mai bun „La mulți ani” a fost premiat cu o invitație dublă la Teatrul Godot, la piesa „Aeroport”.
De asemenea, Tiberiu l-a avut ca invitat pe fotograful Iulian Ignat. Acesta își prezintă expoziția „Prea departe de casa” chiar pe Calea Victoriei. Sunt 20 de fotografii care au câștigat un concurs de proiecte organizat de ARCUB.
București FM revine și mâine pe Calea Victoriei, tot de la ora 15:00.