Documentarul „Delta Bucureștiului”, în cinematografe din 23 septembrie
Articol de bucurestifm, 21 septembrie 2022, 13:11
Filmul documentar „Delta Bucureştiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe începând de vineri.
Potrivit unui comunicat, pelicula spune, prin vocea actriţelor Sandrine Bonnaire şi Ada Condeescu, povestea unui teren viran.
În anii ’50 – ’60, la Bucureşti, nişte deţinute politice dau naştere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Europa centrală şi de est, transformată ulterior în Închisoarea Văcăreşti. Astăzi, o vegetaţie sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem întins pe câteva hectare cu specii protejate de plante şi animale, un parc natural protejat, conform prezentării peliculei.
„Delta Bucureştiului înseamnă cinci ani de filmare într-un loc în care am copilărit, un loc care a devenit un adevărat microcosmos urban, dar, mai presus de toate, pentru mine, acest proiect e despre întâlnirile extraordinare cu femei care au născut acolo, în puşcărie. M-am bucurat şi m-am emoţionat de diferitele reacţii ale publicului internaţional. Dar Delta Bucureştiului se adresează în primul rând spectatorilor din România. Este un film ancorat în istoria noastră recentă şi, în acelaşi timp, un semn de întrebare aruncat spre viitor. Mă bucur că din luna septembrie voi însoţi prin toată ţara filmul, voi avea ocazia de a răspunde la întrebări şi de a purta un dialog cu un public cât mai larg”, a afirmat Eva Pervolovici.
Filmul a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi a fost expus ulterior la MARe – Muzeul de Artă Recentă, iar spectatorii bucureşteni au avut ocazia să-l vadă într-o avanpremieră la Grădina cu filme.
Pe pagina de Instagram @deltabucurestiului spectatorii pot experimenta o călătorie vizuală în lumea filmului, iar pe pagina de Facebook pot afla mai multe detalii despre „Delta Bucureştiului” şi echipa care a lucrat la realizarea sa.