VIDEO: Irina Bossy Ghica – „Acest spectacol superb al cailor în plină acțiune este apreciat de orice copil”!

Despre Karpatia Horse Show, eveniment care are loc în acest weekend pe domeniul Cantacuzino de la Florești, au aflat Andreea și Alex de la Irina Bossy Ghica, invitată în matinalul „Bună dimineața, București!”, pe 98.3 FM și live pe Facebook-ul București FM via Zoom.

„De azi după-amiază vă așteaptă Karpatia Horse Show. După doi ani de pauză, anul acesta vom începe o nouă inițiativă. Încercăm să intrăm într-un fel de festival paralel de muzică jazz live, după probele ecvestre. Prima noastră preocupare este să atragem cât mai multă lume pe acest domeniu, pe care bunicul meu l-a vrut ca pe un etalon al eleganței. Sperăm să revenim la strălucirea și magnificul acestui domeniu, care se întinde pe 150 de hectare”, spune Irina Bossy Ghica.

Dacă vrei să afli cine cântă după show-urile ecvestre, care este principala atracție a domeniului Cantacuzino, ce activități pentru copii se regăsesc pe domeniu, ce vizite pot fi făcute, ce evenimente unice au loc duminică, vezi VIDEO.

„Acest spectacol superb al cailor în plină acțiune, pe tot domeniul, este un spectacol apreciat de orice copil. Avem o probă care se desfășoară pe întreg domeniul, cu obstacole. Dar, înainte de a face această probă, azi avem proba de dresaj. Confruntarea cu calul în acțiune este pentru un copil un spectacol de neuitat. Suntem la a 7-a ediție și eu încurajez ca lumea să vină în familie. La sfârșit este și o paradă a câinilor, dar încercăm să facem lucrurile cât mai demn și elegant.

Zilele acestea sunt dedicate cailor. Sunt niște competiții care au o anumită ținută. Vrem să creștem călăreți care pot participa în numele României la competiții care au această probă: dresaj, cross country și jumping. Avem și călăreți din alte țări. Încercăm să ne întindem cât mai mult către țări din Vest. Să nu uităm că România nu este o țară foarte cunoscută pentru călărie. Și asta vrem: să ne facem cunoscuți pe harta internațională ecvestră. Vrem să creștem în seriozitate, demnitate și ținută la această competiție”, punctează Irina Bossy Ghica.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.