Ascultă Radio București FM Live

ANPC a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie

Articol de bucurestifm, 4 octombrie 2022, 21:58

ANPC a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, informează ANPC printr-un comunicat.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor şi pleacă de pe piaţă, aşa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancţiune şi până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut şi primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă. Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condiţiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanţii companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuţi, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancţionate”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente. În perioada analizată, respectiv 15 iunie – 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

„În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 4.10.2022, pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare, respectiv: se dispune măsura de remediere; se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora; se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 20:57

Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere

Casele judeţene de sănătate au autorizat şi efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere pentru serviciile medicale pe luna...

Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere
Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:44

Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică

Reprezentanţii mai multor spitale au declarat pentru AGERPRES că pentru votul de duminică la alegerile prezidenţiale au fost înregistrate cereri...

Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică
De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:41

De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM

În 12 decembrie va avea loc o nouă ediție Battle of the Bands la Bușteni. Vineri, 22 noiembrie, în ediția de colecție De10xRomânia, invitatul...

De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM
Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:30

Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București

Aproximativ 2.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații,...

Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:25

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

Expoziţia „Cele mai frumoase tradiţii”, care explorează bogăţia obiceiurilor şi a valorilor spirituale transmise de-a lungul...

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:48

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne...

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:43

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis vineri dimineaţa că 20 de localităţi din 13 judeţe – Alba, Braşov, Caraş-Severin,...

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:35

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave

Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul...

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave