Primăria Sectorului 4 va reface locuinţele distruse în urma exploziei de pe strada Coştila
Articol de bucurestifm, 17 octombrie 2022, 15:16
Primăria Sectorului 4 anunţă că va reface în regim de urgenţă locuinţele distruse în urma exploziei de la blocul de pe strada Coştila.
Conform unui comunicat transmis de către instituţie, decizia a fost luată în urma unei întâlniri cu reprezentanţii asociaţiei de proprietari.
„Ca prioritate zero, vor fi înlocuite geamurile şi uşile distruse ale apartamentelor avariate, iar locatarilor le vor fi acordate ajutoare de urgenţă, în funcţie de evaluarea daunelor produse la fiecare locuinţă în parte. În paralel, pentru a avea asigurări că structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată în urma exploziei, Primăria Sectorului 4 va solicita o expertiză de specialitate, iar în funcţie de rezultatele acesteia, vor putea fi luate şi alte măsuri”, transmite sursa citată.
Întrucât alimentarea cu gaze a blocului a fost sistată din motive de siguranţă, o echipă de specialişti va verifica starea tehnică a instalaţiei, iar în cazul în care vor fi constatate defecţiuni, acestea vor fi remediate în regim de urgenţă pentru a se putea relua alimentarea cu gaze.
Duminică dimineaţă în jurul orei 06:00, o explozie puternică s-a produs la etajul 1 al unui bloc de locuinţe situat pe strada Coştila. O persoană a ajuns la spital, unde se află şi în prezent sub supravegherea medicilor. Totodată, au fost afectate 13 locuinţe, ale căror geamuri şi uşi au fost distruse în totalitate.
În urma deflagraţiei, 13 familii au rămas noaptea trecută în frig, după ce geamurile şi uşile apartamentelor în care locuiesc au fost spulberate de suflul exploziei, precizează primăria.