Termoenergetica începe probele la cald pentru furnizarea căldurii în București
Articol de bucurestifm, 18 octombrie 2022, 10:07
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul nopții de marți spre miercuri (18 – 19 octombrie), încep probele la cald în Capitală, având în vedere temperaturile în scădere înregistrate zilele trecute.
Potrivit companiei, furnizarea agentului termic pentru încălzire se realizează în momentul în care temperaturile medii se încadrează în limitele prevăzute de prevederile art. 117 din H.G. nr. 425/1994, modificat prin H.G. nr. 337/2018, respectiv după „înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00 – 06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.
Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani, a menționat Termoenergetica.
„De asemenea, este important de reținut că având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi crescute în timpul zilei, furnizarea căldurii va fi făcută mai ales în cursul nopții.
Probele la cald prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, precizează sursa citată.
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.
Compania precizează că dispeceratele sale şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.