Agențiile ONU din România serbează 77 de ani de la semnarea Cartei Națiunilor Unite!
Articol de bucurestifm, 24 octombrie 2022, 09:34
Agențiile Organizației Națiunilor Unite sărbătoresc astăzi 77 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Națiunilor Unite. Anul acesta aniversarea este umbrită de războiul din Ucraina care a izbucnit exact cu 8 luni în urmă.
Pe măsură ce sute de mii de refugiați au intrat pe teritoriul României în primele zile ale crizei, agențiile Națiunilor Unite s-au mobilizat pentru a sprijini autoritățile naționale în răspunsul oferit refugiaților, împreună cu comunitățile locale și numeroase organizații ale societății civile, continuând în același timp programele pe termen lung în România.
În 1945, reprezentanți ai 50 de state s-au reunit la Conferința de la San Francisco pentru a redacta Carta Națiunilor Unite. Organizația Națiunilor Unite a luat ființă oficial la 24 octombrie 1945, odată ce Carta a fost ratificată de majoritatea statelor semnatare.
„De ziua Națiunilor Unite, reafirmăm angajamentul UNICEF de a depune toate eforturile necesare alături de Guvernul României, agențiile ONU, autoritățile locale și județene, parteneri din societatea civilă pentru ca niciun copil din România să nu fie lăsat în urmă și pentru ca drepturile fiecăruia să fie realizate. Toți copiii trebuie să beneficieze de servicii esențiale, educație incluzivă de calitate și protecție. Deoarece 41,5% dintre copiii din România sunt în continuare expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, trebuie să ne consolidăm răspunsul comun pentru a aduce soluții la problemele structurale care afectează viețile copiilor și viitorul României”, a spus Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.
„Situația actuală a refugiaților din întreaga lume, inclusiv din România, ne reamintește necesitatea eforturilor colective pentru protecția celor mai vulnerabile persoane care fug de război și persecuție. În sprijinul răspunsului național condus de Guvernul României, UNHCR conduce mecanismul de coordonare inter-agenții care include agențiile ONU și partenerii din societatea civilă. UNHCR își consolidează asistența pentru refugiații găzduiți în România, având în vedere în special iarna grea care se apropie„, a declarat Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România.
„Șocurile induse de pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina au accentuat vulnerabilități structurale ale economiei României, îngreunând creșterea și prosperitatea acumulate de țară în ultimele două decenii. Decidenții trebuie să echilibreze cu atenție măsurile din partea cererii și a ofertei pentru a face față crizei și a realiza potențialul României. În ceea ce privește cererea, eforturile de consolidare fiscale rămân critice, alături de un sprijin mai bine direcționat către grupurile vulnerabile. Din punct de vedere al ofertei, decidenții trebuie să atenueze constrângerile cu care se confruntă pieţele forţei de muncă şi energie, precum şi reţelele comerciale. Marcând cei 30 de ani de parteneriat cu România în acest an, Banca Mondială va continua să ofere sprijin Guvernului României pentru a ajuta țara să traverseze crizele actuale și să progreseze către un model economic mai sustenabil, incluziv și verde”, a spus Anna Akhalkatsi, manager de țară pentru România și Ungaria, Banca Mondială.
„Acest an s-a dovedit a fi o provocare pentru întreaga regiune, însă OIM România, donatorii săi și ONG-urile partenere au intervenit și și-au extins activitățile pentru a putea furniza o gamă largă de servicii adaptate de asistență persoanelor care se refugiază din Ucraina, de la transport în condiții sigure la distribuirea de articole vitale și la înlesnirea accesului la locuințe, și servicii de sănătate și de sănătate mintală și educație. OIM a valorificat experiența organizației în furnizarea de asistență integrată persoanelor migrante pentru a promova includerea refugiaților și a resortisanților țărilor terțe în noile comunități și pentru a veni în completarea eforturilor autorităților ca răspuns la această criză”, a spus Mircea Mocanu, șeful Biroului OIM România.
Caroline Clarinval, reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Șefa Biroului OMS în România a afirmat că singura alternativă pe care o avem în fața ororilor războiului este pacea: „Cu șaptezeci și șapte de ani în urmă, națiunile lumii s-au întrunit și au stabilit că nu există decât un remediu pentru boala războiului: pacea. Cu ocazia acestei aniversări speciale, avem trei mesaje esențiale pe care Organizația Mondială a Sănătății dorește să le transmită: în primul rând trebuie să consolidăm sprijinul acordat cetățenilor din Ucraina. Acest lucru presupune și pregătirea propriului nostru sistem de sănătate pentru a răspunde nevoilor cetățenilor români și ale refugiaților ucraineni. Mulțumim românilor, voluntarilor și guvernului pentru incredibila lor solidaritate și pentru sprijinul continuu arătat în aceste opt luni.
În al doilea rând, pandemia de COVID-19 nu s-a terminat, iar cazurile de gripă sunt, de asemenea, în creștere. Virusurile continuă să circule și afectează mult prea multe persoane. Trebuie să fim pregătiți pentru a face față presiunii crescute a afecțiunilor respiratorii în această toamnă și iarnă și să-i protejăm pe cei mai vulnerabili.
În al treilea rând, nu trebuie să lăsăm garda jos, ci să continuăm eforturile pentru a fi mai bine pregătiți în fața următoarele urgențe de sănătate. Nu putem permite ca o nouă criză să pună în pericol câștigurile greu obținute, de îmbunătățire a sănătății oamenilor și de protejare în fața urgențelor. În definitiv, totul se rezumă la un singur lucru: sănătatea. Dacă suntem sănătoși, ne putem implica în multe alte activități și putem face lucrurile pe care ni le dorim”.