Costi Bratu: ”Trebuie să învățăm să avem control măcar asupra propriei persoane”

Despre obiceiurile care au un impact direct asupra vieții au aflat Alex și Andreea de la Costi Bratu, Președinte CIPRA, invitat în „Bună dimineața, București!” pe 98.3 și live pe Facebook-ul București FM.

”Este bine să avem o atitudine pozitivă. În 2021 s-a făcut, la nivel mondial, un studiu care măsoară calitatea vieții și bunăstarea societății în toată lumea. România a ieșit pe ultimul loc în Uniunea Europeană și pe 44 mondial. Așa ne-am dat seama că trebuie să ajutăm în a trage un semnal de alarmă și să conștientizăm că e nevoie de o schimbare a noastră. Am vrut să aflăm factorii care influențează, în viziunea românilor, această calitate a vieții: somnul, sportul, alimentația, echilibrul dintre viața profesională și cea privată și momentele noastre de răsfăț. Am analizat acești factori. Am decis să comunicăm oamenilor acești factori și să adunăm laolaltă mulți experți în a promova acești factori și în a crea o serie de articole prin care oamenii să afle cum se poate face o schimbare”, spune Costi Bratu.

Dacă vrei să afli cum este explicat fiecare factor în parte, care sunt reacțiile în funcție de categoria de vârstă, cum putem face anumite schimbări în avantajul personal, vezi VIDEO.

”Nu ne propunem să transformăm omul într-un individ perfect, ci să fie mulțumit cu ce face el zi de zi. Noi vedem reacțiile oamenilor, dar ar trebui să ne ducem mai profund pentru a vedea partea care cauzează acest vârf de iceberg. Noua generație vine conștientizând că au fost private de multe ore petrecute cu părinții și pentru ei acest subiect este irascibil; iar când își caută un loc de muncă doresc ca programul să se termine la cât scrie în contract, pentru a se bucura de timpul lor liber. Schimbarea noastră ca nație nu este cu efect imediat. O să fie nevoie de cel puțin două generații pentru a schimba ceva. Trebuie să fim realiști, să vedem ce putem schimba. Pe această logică să începem să producem această schimbare. Etapele de acum sunt extrem de dinamice. Trebuie să învățăm să avem control măcar asupra propriei persoane”, punctează Președintele CIPRA.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.