Mina Coudesport produce gheață doar vara!
Articol de dianamatei, 31 octombrie 2022, 15:06
Mina Coudesport se afla în statul american Pennsylvania și este una dintre cele mai bizare anomalii geologice. În partea de jos a prăpastiei adânci de 12 de metri se află un strat de gheață.
Spre deosebire de peșterile obișnuite de gheață, care se formează doar iarna, gheața din Mina de Gheață Coudersport apare în perioada cea mai fierbinte a anului.
Gheața începe să se formeze primăvara și creste în volum pe măsură ce vremea devine tot mai caldă. Însă, când vine iarna, gheața din Mina Coudersport se topește „ca prin minune”.
Explicația cea mai vehiculată este că, în timpul iernii, aerul rece coboară în adâncurile muntelui prin fisuri formate în roci și rămâne blocat în anumite camere. Când acest aer rece vine în contact cu apa subterană, se formează gheața.
Acest lucru se întâmplă numai primăvara și vara, din cauza cantităților mari de apă subterană.