Ascultă Radio București FM Live

Bine de citit: Ziua furnicilor

Articol de razvanursuleanu, 9 noiembrie 2022, 10:32

Romanul „Furnicile” s-a bucurat de o apreciere uriașă în rândul cititorilor, a fost publicat în zeci de țări și s-a vândut în milioane de exemplare. Era previzibilă așadar o continuare a istoriei furnicilor, doar că acest al doilea roman, deși bine scris, rămâne totuși o extensie literară a primului și nu își poate găsi un loc printre lucrările remarcabile ale genului științifico-fantastic.

La fel ca atâția alți scriitori înaintea sa, Bernard Werber a înțeles că succesul unui bestseller forțează, măcar și din considerente financiare, apariția unor suplimente pe care publicul le așteaptă cu nerăbdare.

Prin urmare, „Ziua furnicilor” se prezintă drept un adaos comercial al romanului inițial, iar cititorul, pentru a se putea bucura de text, nu trebuie să se aștepte la nimic cu adevărat inedit.

Colaborarea dintre oameni și furnici, ideea principală din care își extrage seva romanul  „Furnicile”, dispare aproape complet în „Ziua furnicilor”, lăsând locul confruntării tradiționale dintre două specii ale căror reprezentanți se înmulțesc peste măsură, mănâncă aproape orice și duc războaie pentru a-și extinde teritoriile.

A nu se înțelege însă că „Ziua furnicilor” este o carte ce ar trebui evitată. Modul exotic de gândire și acțiunile atipice ale furnicii 103683 sunt în continuare esența construcției literare marca Werber, iar dacă cititorul reușește să ignore amintirea primului volum în momentul în care se apucă de citit, atunci cu siguranță nu va considera la finalul lecturii că a pierdut un timp prețios în care putea să facă altceva.

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:53

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii

Meteorologii ne anunţă că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vremea se va răci, iar în Bucureşti este posibil să ningă. Pentru...

Primăria Sectorului 1: Ne pregătim pentru deszăpezire; unde sunaţi dacă apar probleme din cauza zăpezii
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:46

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Camera Deputaţilor a adoptat în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:32

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din...

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 17:06

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local

CALENDARUL REFERENDUMULUI Primarul General, Nicușor Dan, a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea...

Nicușor Dan a emis dispoziția prin care se aprobă programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru Referendumul local
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:58

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO

De la primele experiențe cu camera până la feedback-ul primit de la comunitatea sa, Fritz dezvăluie pasiunea cu care explorează diverse...

Fritz, noul star al recenziilor culinare: Povestea unui creator de conținut autentic | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 16:40

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO

Am avut ocazia să învățăm cele mai esențiale informații despre politică și despre importanța votului de la Răzvan Zamfir, jurnalist...

Politică pe înțelesul tuturor: Răzvan Zamfir despre votul conștient și responsabil | VIDEO
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 15:57

Totul despre Referendumul din București

Ce trebuie să știți, atunci cănd mergeți la vot? > Vor fi valabile aceleași secții de votare și același interval de timp cu alegerile...

Totul despre Referendumul din București
Actualitate marți, 12 noiembrie 2024, 14:33

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Din 15 până în 17 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani, colecționari și...

Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! la Muzeul Naţional al Ţăranului Român