ACCIDENT pe A2! Vizibilitate scazuta, pe autostrăzile A1 București-Pitești și A2 București-Constanța
Articol de alinadecu, 26 noiembrie 2022, 19:42
Un accident în lant, în care au fost implicate 3 autoturisme, a avut loc sâmbătă după amiază, pe autostrada A2, Km. 201, pe sensul de mers București-Constanța.
4 persoane adulte se aflau in masini.
O mașină a luat foc. Incendiul a fost stins. A intervenit Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și autoscara, descarcerarea și SMURD B;
Persoanele implicate au fost asistate medical la fața locului, dar au refuzat transportul la Unitatea Primiri Urgente Constanța.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atentionează că ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri pe autostrăzile A1 București-Pitești și A2 București-Constanța.
”Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.
Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.”