Qatar 2022: Astazi aflam cine se califica din Grupa B a Cupei Mondiale!

Odata cu ultima etapa a fazei grupelor, ultimele doua meciuri din fiecare grupa de la Cupa Mondiala Qatar 2022 se desfasoara simultan, incepand cu orele 17:00 respectiv 21:00 in fiecare zi.

Ziua continua de la 21:00 cu derby-ul politic al zilei si al acestei Cupe Mondiale, meciul dintre Iran si Statele Unite ale Americii.

Chiar si situatia din clasament aduce o presiune suplimentara acestui joc, Iranul avand sansa reala sa ajunga pentru prima oara in fazele eliminatorii ale unui Campionat Mondial!

Dupa ce au invins clar nationala galeza condusa de Gareth Bale, iranienii ocupa locul doi in grupa si probabil ca au pregatit meciul pentru a obtine o victorie decisiva astazi.

Americanii, pe de alta parte, au inregistrat doua rezultate de egalitate pana acum, impotriva Tarii Galilor si a Angliei.

Jocul insa, chiar daca nu au obtinut nicio victorie pana acum, a fost unul solid, americanii avand sansa lor reala de calificare in fazele superioare ale Cupei Mondiale.
Vom asista la un meci deschis oricarui rezultat si probabil tensionat pana la final.

Tara Galilor si Anglia incheie si ele ziua cu o partida 100% britanica, deasemenea de la ora 21:00.

Desi a parut ca este o candidata serioasa la fazele finale ale turneului dupa victoria zdrobitoare impotriva Iranului, Anglia s-a impotmolit atat ca joc cat si ca rezultat in fata americanilor, meciul de astazi trebuind sa aduca raspunsuri si in aceasta directie…sunt englezii capabili sa emita pretentii la titlul mondial, cum au anuntat, sau este (din nou) doar un foc de paie?

Galezii, pe de alta parte, nu au aratat decat ca sunt dependenti de Bale, care este clar ca nu este locmotiva de care echipa ar avea nevoie pentru a reusi ceva semnificativ.
Anglia este asadar favorita clara a acestei partide.

21:00 Iran – SUA
21:00 Tara Galilor – Anglia

Toate partidele vor fi transmise in direct de catre TVR.

Autor: Bogdan Bratila

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.