Ascultă Radio București FM Live

FABC: Lipsa programelor de screening şi a educaţiei medicale ţin pacienţii cu cancer departe de tratament

analize medicale,sanatate

Articol de arionmihaela, 14 decembrie 2022, 13:34

Lipsa programelor de screening şi a educaţiei medicale ţin pacienţii cu cancer departe de tratament, susţine Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), care a organizat în opt localităţi rurale aflate la mai mult de 20 de km de cel mai apropiat spital o caravană care a arătat că un român din trei cu suspiciuni oncologice refuză să continue investigaţiile.

„Din 156 de pacienţi depistaţi cu suspiciuni oncologice la ediţia 2022 a caravanei rurale „Nu am făcut destul”, 51 au refuzat continuarea investigaţiilor medicale. Faptul că un pacient din trei nu este interesat de sănătatea sa, în condiţiile în care a aflat că are un risc major şi are asigurate gratuit investigaţiile următoare, dar şi transportul, arată nevoia de educaţie medicală şi de programe de screening în România”, informează  FABC.

Caravana, ajunsă la a noua ediţie, s-a desfăşurat în perioada septembrie – noiembrie în comunele Brăduleţ, Corbeni şi Ştefan cel Mare – judeţul Argeş; Brăneşti – judeţul Dâmboviţa; Teşila – judeţul Prahova; Hotarele, Izvoarele – judeţul Giurgiu şi Periş – judeţul Ilfov.

O echipă de medici specialişti şi rezidenţi, asistente medicale, studenţi la facultăţi de medicină şi elevi la şcoli postliceale sanitare au efectuat trei vizite în fiecare localitate şi au făcut testări medicale cu scopul de a depista boli oncologice: analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, PSA), analize de urină (urocultură şi sumar de urină), măsurarea glicemiei (instant şi din sânge venos), tensiunii, greutăţii, înălţimii, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, consult dermatologic şi dermatoscopie, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar.

„Persoanele găsite cu suspiciuni au primit recomandări de control suplimentar (mamografii şi biopsii pentru cancerul mamar, consult dermatologic, dermatoscopii şi biopsii pentru cancerele de piele, consult urologic cu ecografie pentru cancerul renal şi urotelial), dar şi programări la clinicile cele mai apropiate. Cu toate astea, un pacient din trei a refuzat din start să continue investigaţiile, iar alţii au renunţat pe parcurs – au mers la prima investigaţie suplimentară, dar nu şi la următoarea. Asta nu se traduce decât prin lipsa programelor de screening din România şi prin lipsa educaţiei medicale”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

În cele 24 zile ale caravanei au fost testate 1.136 de persoane (77% femei, 23% bărbaţi).

Conform FABC, 71% dintre cei testaţi suferă de obezitate sau au exces ponderal.

Aproximativ 25% dintre cei testaţi aveau valori modificate ale glicemiei, ceea ce sugerează fie un diabet slab controlat, fie depistarea diabetului.

Au fost efectuate 787 ecografii şi a fost depistat un caz de cancer mamar şi încă o suspiciune mare, cu recomandare de biopsie.

Totodată, au fost efectuate 256 teste PSA. 8% dintre bărbaţii testaţi prezentau valori crescute ale PSA şi necesitau investigaţii suplimentare în vederea stabilirii unui diagnostic. 4% au valori modificate ale ureei şi creatininei şi necesită investigaţii suplimentare pentru evaluarea funcţiei renale.

În cadrul caravanei au fost făcute şi 625 dermatoscopii şi au fost depistate şapte suspiciuni de carcinom bazocelular, identificate de ambii medici dermatologi.

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana a avut şi o importantă componentă educaţională. Medicii au discutat cu pacienţii despre importanţa prevenţiei şi investigaţiilor medicale, s-au oferit celor prezenţi pliante şi broşuri informative şi au fost proiectate în sălile de aşteptare video-uri educative. De asemenea, cu ajutorul unor mulaje care reproduc sâni sănătoşi şi sâni cu tumori maligne şi benigne, femeile au învăţat cum să îşi palpeze sânii.

Pe parcursul celor nouă ediţii, caravana „Nu am făcut destul” a testat peste 9.600 de persoane din localităţi rurale din toată ţara, cu implicarea a peste 550 de medici, asistente, studenţi, voluntari. În ultimii cinci ani, în timpul caravanei, au fost diagnosticate opt femei cu cancer mamar şi 13 persoane cu cancere de piele.

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 20:21

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1

„Am evitat în timp record o situaţie care putea deveni tragică. Din cauza întreţinerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe...

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:18

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!

Deși ne aflăm începutul lunii noiembrie, în sectorul 4 deja se montează luminițele de Craciun. Anul acesta, administrația locală și-a propus...

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:59

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!

Primaria Sectorului 2, prin Poliția Locală Sector 2, eliberează domeniul public de mașinile abandonate. În acest sens, polițiștii locali...

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:10

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor fi dotate cu defibrilatoare. Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, pe...

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:27

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate, a anunțat primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook....

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:14

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!

Liniile 11, 44, 163 și 178 vor avea program prelungit, astăzi, pentru meciul Rapid – UTA Arad, transmite Asociația de Dezvoltare...

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 12:49

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului...

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 11:55

Vremea se răcește semnificativ în București!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește semnificativ în București. De astăzi, de la prânz, și până luni...

Vremea se răcește semnificativ în București!