de MIRCEA APOSTOLESCU
În comunitatea tradițională românească – fie că e vorba despre cea a satului, fie că este vorba despre cele din mahalalele orașelor, biserica ridicată chiar de comunitate, era un centru al acesteia.
Biserica nu avea doar funcțiunea religioasă, ci și funcțiuni de comuniune spirituală, educationale, de asistență socială.
În fapt, biserica era locul care aduna și unea comunitatea locală, oferindu-i o identitate.
În zona Piața Unirii – Sfânta Vineri, pe strada Iuliu Barasch nr. 11, la intersecția acesteia cu strada Clucerul Udricani, în imediata vecinătate a Teatrului Evreiesc de Stat, se află, în deplina sa strălucire, Biserica „Sfântul Nicolae Udricani” .
Este una dintre acele vechi și frumoase biserici din București care a scăpat ca prin minune de buldozerele care au demolat în anii ’80 Biserica „Sfânta Vineri” , aflată nu departe, povestește Părintele paroh Profesor Doctor Constantin Pătuleanu.
Biserica „Udricani” , s-a ridicat la 1735, în stilul brâncovenesc, de către Clucerul Udricani și comunitatea locală din Mahalaua Popii Isac, în vremea domniei lui Grigore II Ghica.
La vremea aceea, cartierul se chema Mahalaua Popii Isac și a luat, apoi, numele clucerului, chemându-se Mahalaua Udricani.
Mahalaua și biserica s-au construit „printre livezi”, după cum spune Ioan Ghica într-una dintre scrisorile sale către Vasile Alecsandri.
Încă de la începuturi, Biserica „Sfântul Nicolae Udricani” nu a fost numai centrul spiritual al comunității de care a fost ridicată.
Pe lângă biserică, au funcționat „Așezămintele Udricani” printre care școala românească și școala de caligrafie.
La 1877, a fost construit Institutul de Binefacere „Protopop Teodor Economu” . Acesta a fost adăpost pentru 25 de femei rămase văduve, fără familie, în urma Războiului de Independentă.
Așezământul și-a continuat funcțiunea socială până în 1950, când a fost luat de regimul comunist și transformat în clădire de locuințe pentru 11 familii.
La Așezămintele Udricani au început să învețe a citi bucoavna nume mari ale culturii românești precum boierii Văcărești , Anton Pann, care a locuit în Mahalaua Udricani și a și cantat în strana Bisericii „Sfântul Nicolae Udricani”, Paris Mumuleanu, care avea să fie cunoscut mai târziu ca Petre Ispirescu și alții.
Deși a fost afectată de „focul cel mare” din 23 martie 1847 totuși, cu ajutorul enoriașilor din Mahalaua Udricani, biserica a fost refăcută, mai povestește Părintele paroh Constantin Pătuleanu .
Pictura din interiorul bisericii a fost distrusă de focul cel Mare. Dar cea din pridvor a scăpat și ne dezvăluie un superb canon de factura lui Pârvu Mutu.
Dar, în anii comunismului și, apoi, în anii ’90, ea a fost lăsată într-o stare de teribilă degradare.
Părintele Constantin Pătuleanu istorisește că, văzând starea de degradare a bisericii i-a cerut Patriarhului Teoctist să fie trimis ca paroh la „Sfântul Nicolae Udricani”.
„Igrasia urca pe pereți până la o înălțime de trei metri”, povestește Părintele paroh.
Începând cu anul 2005, prin strădania Părintelui Pătuleanu, Biserica și Așezămintele Udricani s-au aflat în proces de restaurare, sub patronajul Guvernului României, prin Direcția Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii și Cultelor.
Cu prilejul lucrărilor de restaurare, șantierul arheologic deschis lângă biserică, unde au lucrat specialiștii Muzeului Municipiului București, a scos la iveală peste 25 de cruci, datând din anii 1802-1816, cele mai vechi din perimetrul central al Capitalei.
Dacă aveți timp într-o zi, poate chiar în weekend, merită să vizitați Biserica „Sfântul Nicolae Udricani”.
De altfel, un itinerar în zonă ar putea include și Biserica de la Sfântu Gheorghe, ultima ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, Biserica „Olari”, Biserica „Domnița Bălașa”, etc.
Dacă nu aveți timp să ajungeți în zonă, ați putea vizita expoziția deschisă de Muzeul Municipiului București, la Casa Cesianu, pe Calea Victoriei, care spune povestea frumoasei Biserici „Sfântul Nicolae Udricani” și a comunității locale al cărui suflet a fost acest sfânt lăcaș.
Vizitând această expoziție ați avea prilejul să admirați și splendidele fresce ala Mănăstirii „Văcărești”, dispărută și ea de pe fața pământului.
