Cel mai excentric primar: A fost șofer de taxi și a cântat într-o trupă de punk rock

Faceți cunoștință cu fostul primar din Reykjavik, un personaj excentric, dar unul dintre cei mai iubiți și apreciați.

Jon Gnarr a intrat în politică în 2009. Împreună cu mai mulți prieteni, fără niciun fel de experiență în politică, a înființat „The Best Party” (trad. Cel mai bun partid).

A declarat că dacă va ajunge la putere, corupția va fi la vedere și că nu-și va ține niciuna din promisiunile electorale, printre care: „prosoape gratuite în toate piscinele publice, un nou Disneyland sau achiziția unui urs polar pentru grădina zoologică din Reykjavik.

Șase luni mai târziu, partidul lui Gnarr a câștigat alegerile.

Unul dintre filmele sale preferate este The Wire, de la HBO.

După ce a câștigat alegerile a declarat că nu va face alianță guvernamentală cu vreun parlamentar care nu a văzut măcar un episod din acest film.

Încă un lucru interesant despre Gnarr este că atunci când era mic a fost diagnosticat cu retard mental sever și ADHD și a stat doi în spital pentru a se trata.

A fost de acord să vorbească de mai multe ori despre experiența sa pentru a-i ajuta pe cei care se află în suferințe asemănătoare.

În fiecare dimineață, în drumul său spre birou adună gunoaiele. „Am devenit tipul ciudat care strânge gunoiul atunci când merge pe stradă.

Poate că e cea mai bună soluție să schimbăm lumea. Timp: 30 de minute. Ustensilă: mâna dreaptă. Greutate: 2 Kg. Aceasta este captura de astăzi”, spunea Jon Gnarr într-o postare pe Facebook, însoțită de o poză cu sacul de gunoi pe care l-a strâns.

În ceea ce privește viața personală, e căsătorit și are o fiică pasionată de sport, cu centura neagră în Taekwondo.

Împreună cu soția sa, a participat la toate paradele gay, a protestat împotriva arestării rusoiacelor din trupa de punk rock Pussy Riot, dar și pentru respectarea drepturilor omului în China atunci când activistul Liu Xiaobo a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2010.

Jon Gnarr nu a mai candidat la un alt mandat de primar și a renunțat la funcție în mai 2014.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.