Peste 170 de persoane identificate că munceau la negru. Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate în numai cinci zile
Articol de , 23 septembrie 2014, 16:40
Inspectorii de muncă au identificat, în perioada 15-19 septembrie, 175 de persoane care munceau fără forme legale şi au dat amenzi de peste 1 milion de lei pentru muncă nedeclarată, informează, marţi, Inspecţia Muncii (IM).
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 15 – 19 septembrie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 2.098.000 de lei.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.154 de controale, din care 2.037 au fost pentru munca fără forme legale.
S-au aplicat amenzi în domeniu de 1.562.500 de lei din care 1.057.000 de lei pentru muncă la negru.
Au fost sancţionaţi 467 de angajatori. 28 de persoane fizice au fost sancţionate contravenţional deoarece au acceptat să muncească fără forme legale de angajare.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.493 de controale şi 1.034 de angajatori au fost sancţionaţi.
Inspectorii de muncă au dat amenzi în valoare de 535.500 de lei, iar la trei angajatori s-a dispus sistarea activităţii până la remedierea deficienţelor.
Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 31 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.