Nicuşor Dan: Cu o lună înainte să se producă accidentul din Pasajul Unirii, ISC a spus că totul e în regulă

Inspectoratul de Stat în Construcţii a verificat pasajul înainte cu o lună ca accidentul din Pasajul Unirii să aibă loc și nu a constatat probleme, a declarat marţi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

El a transmis că cei care au realizat proiectul pasajului se vor prezenta în Comisia de circulaţie de la nivelul administraţiei locale.

„Nu vreau să ataşăm o tragedie de chestiunea asta – dar acolo am avut un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu o lună înainte, care a spus că totul e în regulă. Aşteptăm ca proiectantul, pentru că fiecare proiect de investiţie are nişte oameni care atestă cu semnătura lor, dată de autorităţile statului şi cu ştampila lor, că este în regulă. Deci aşteptăm ca proiectantul care a făcut partea de semnalizare rutieră să vină în Comisia de circulaţie pentru a vedea dacă e de corectat ceva în ceea ce priveşte semnalizarea”, a declarat edilul Capitalei, într-o conferinţă de presă.

Un accident care a avut loc pe 23 decembrie, la intrarea în Pasajul Unirii, fiind implicat un autocar cu turişti greci, s-a soldat cu 21 de răniţi şi o persoană decedată. Autovehiculul a rupt limitatorul de înălţime aflat înaintea Pasajului Unirii, iar acesta a căzut peste plafonul autocarului, turtindu-l.

După reabilitarea pasajului de către Primăria Sectorului 4 au avut loc mai multe accidente cu autovehicule prea înalte care au forțat poarta sau au rămas blocate în pasaj.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.