Oricine a îmbrăcat o uniformă militară știe exact ce înseamnă un camarad, omul acela de lângă tine care este mai important decât orice prieten sau membru al familiei, pentru că viața ta depinde de el în fiecare secundă. Așa că dincolo de linia frontului nu sunt decât niște ființe fără nume, umbre fără chip ce poartă o uniformă militară diferită și care încearcă să te omoare pe tine și pe camarazii tăi. Cauzele războiului, moralitatea, statutul de țară agresoare sau de țară care își rezervă dreptul de a se apăra devin după o vreme doar niște concepte abstracte, pentru că principala îndatorire pe care o ai zi de zi este aceea de a omorâ cât mai mulți dintre inamici, pe toți dacă este posibil, pentru ca tu și camarazii tăi să rămâneți în viață.
Acesta este mesajul tuturor cărților pe care le-a scris Sven Hassel, și dacă ai citit una poți spune că le-ai citit pe toate. Am ales “Monte Cassino” pentru că face referire la una dintre cele mai sângeroase bătălii din al doilea război mondial și la care, de partea aliaților, au participat militari din zece țări diferite. Un loc lipsit de însemnătate strategică, în care au murit 55.000 de soldați aliați și 20.000 de soldați germani pentru ca aliații să obțină controlul unei mănăstiri aflate pe un deal oarecare, o victorie à la Pirus ce nu a avut nicio relevanță în economia cinică a acelui război.
Nu știu dacă Sven Hassel s-a numărat printre soldații care au participat la măcelul de la Monte Cassino așa cum pretinde în carte, există foarte multe controverse legate de viața scriitorului danez, dar acest lucru cred că este de o importanță secundară. Ceea ce contează cu adevărat în toate cărțile sale este figura omului de rând adus cu forța să-și omoare semenii. Porta, Heide, Legionarul, Bătrânul, Gregor Martin, Micuțul, Stege și toți ceilalți camarazii ai lui Sven, fie ei personaje reale sau imaginare, nu sunt decât niște tineri a căror umanitate a fost înghițită de noroiul tranșeelor și strivită de șenilele tancurilor.
Mai sunt câteva săptămâni și se face deja un an de când a început din nou războiul în Europa, și nimeni nu pare deocamdată a ști cum și când se va încheia. Filozoful și scriitorul George Santayana spunea că doar morții au văzut sfârșitul războiului. Sper să nu fi avut dreptate, Dar atâta vreme cât va exista acel “The Universal Soldier” evocat de Donovan în superbul său cântec, războaiele nu se vor opri niciodată…
“Soldatul universal”
“Are un metru și jumătate și are doi metri
Se luptă cu rachete și se luptă cu sulițe
Are treizeci și unu de ani de ani și are doar șaptesprezece
A fost soldat timp de o mie de ani
Este un catolic, un hindus, un ateu, un jainist
Un budist, un baptist și un evreu
Și știe că nu ar trebui să ucidă
Și știe că o va face întotdeauna
Te ucid pentru mine, prietene, și tu pe mine pentru tine
Și el luptă pentru Canada
Luptă pentru Franța
El luptă pentru S.U.A
Luptă pentru ruși
Și luptă pentru Japonia
Și crede că vom pune capăt războiului în acest fel
Și luptă pentru Democrație
Luptă pentru Roșii
El spune că tot ceea ce face este pentru pacea tuturor
El este cel care trebuie să decidă
Cine va trăi și cine va muri
Și nu vede niciodată scrisul de pe perete
Dar fără el
Cum i-ar fi condamnat Hitler la Dachau?
Fără el, Cezar ar fi rămas singur
El este cel care își oferă corpul ca armă de război
Și fără el, toată această crime nu au cum să continue
El este soldatul universal și vina este doar a lui
Ordinele lui nu mai vin de departe
Ele vin de aici și de acolo
Și tu
Și eu…”
