Nu toate drumurile duc la Greenfield!
Articol de Mircea Apostolescu, 19 ianuarie 2023, 17:01
Problema drumului prin pădure către cartierul Greenfield pare să fie un cartof fierbinte pasat între Nicușor Dan și Clotilde Armand. Astfel, în timp ce primarul general susține că primărița din Banu Manta poate prelua în administrare, de la Romsilva, drumul și-l poate redeschide provizoriu circulației, Clotilde Armand spune că numai Municipalitatea ar putea cere administrarea de la Romsilva.
Circa 200 de locuitori ai Cartierului Greenfield au protestat, astăzi, începând cu ora 11:00, în fața Primăriei Sectorului 1. Oamenii cer redeschiderea drumului de acces prin pădure către Greenfield, închis de către Romsilva, la începutul lui ianuarie.
Doi reprezentanți ai protestatarilor au purtat discuții cu primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Edilul din Banu Manta ar solicita o nouă hotărâre a CCMB, potrivit lui Cătălin Diaconescu, unul dintre reprezentanții protestatarilor la discuțiile cu Clotilde Armand.
Această nouă hotărâre a CGMB ar urma să fie adoptată în circa zece zile sau două săptămâni, după care drumul prin pădure ar urma să fie redeschis, ar fi promis Armand, potrivit lui Diaconescu.
„(…) Dar există, cel puțin la nivel declarativ, posibilitatea ca, în maxim două săptămâni, între zece zile și două săptămâni, Romsilva să deschidă acest drum. Practic, se dorește a stabili acel drum ca fiind drum de interes local. (…) Din punct de vedere juridic, cumva, se consideră că Primăria Capitalei este cea care trebuie să facă un ultim demers către Romsilva. Acest demers trebuie să înceapă cu o hotărâre. (…) Se dorește, totodată, la punctul doi, solicitarea către Regia Națională a Pădurilor să se scoată din fondul forestier, dar să se transforme în drum forestier. (…) Cele trei loturi ar putea fi toate drum forestier – acum avem două loturi de drum forestier și un lor de pădure, ar putea deveni toate drum forestier, cu acces pentru riverani”, a declarat Cătălin Diaconescu, președinte de asociație de proprietari din Greenfield, după discuțiile cu Armand.
Această poziție, de astăzi, a lui Clotilde Armand, vine în ciuda faptului că primarul general al Capitalei Nicușor Dan a afirmat că există o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) care mandatează primarul Sectorului 1 să preia în administrare de la Romsilva drumul, pentru a-l transforma în cale de acces temporară, și, în calitate de administrator, să plătească taxa de 80 de mii de lei pentru scoaterea terenului din fondul forestier.
„Deci, avem o discuție pe provizoriu și avem o discuție pe definitiv. Pe provizoriu, Consiliul General a mandatat primarul Sectorului 1 să obțină dreptul de administrare și, în felul ăsta, să poată să schimbe, fiind administrator, funcțiunea acelei suprafețe de teren în cale de circulație provizorie. Deci e o chestiune pe care primarul Sectorului 1 este mandatat să o facă. Există o hotărâre de consiliu care mandatează primarul Sectorului 1 să acționeze în numele Municipiului București. Taxa de administrare o achită administratorul”, a declarat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.
Nicușor Dan a mai afirmat că nu este de acord decât cu deschiderea temporară a drumului prin pădure, până când dezvoltatorul va construi o altă cale de acces, prin Șoseaua de Centură.
„Nu sunt de acord cu un drum permanent, asfaltat, prin pădure. Și, ca lucrul ăsta să se întâmple, ar trebui să existe un Plan Urbanistic Zonal, pe care eu n-o să-l inițiez vreodată. Pentru că acolo este o pădure. Acolo este un investitor, care avea obligația, încă din 2008, din 2007, să facă două drumuri până în Șoseaua de Centură, pe care nu le-a făcut nici până în ziua de azi”, declara Nicușor Dan.
Consilierul local PNL de la Sectorul 1, Daniel Ciungu, spune că există hotărâri ale Consiliului Local din Banu Manta și ale CGMB care i-ar permite lui Clotilde Armand să preia în administrare drumul. Mai mult decât atât, Daniel Ciungu spune că a încercat să introducă, în bugetul pe anul trecut, banii pentru taxa ce trebuie plătită către Romsilva, dar grupul USR din Consiliul Local al Sectorului 1 s-a opus și amendamentul a căzut la vot.
„Deci, în 2017 și 2018, Consiliul General, respectiv Local, au mandatat Sectorul 1, primarul Sectorului 1, să ducă la îndeplinire mandatul, adică de a prelua de la Romsilva.
Între acei ani și ianuarie 2022, funcționarii din Sectorul 1, funcționarii de la PMB, funcționarii de la Romsilva au trecut prin niște proceduri de avizare, cadastrale și așa mai departe.
În ianuarie 2022, s-a dat ultimul aviz pozitiv de la Romsilva, de la Garda Forestieră, de la ITRSV Băneasa, de la toți. Toți sunt de acord să facă acest lucru. Mai trebuie ca un primar, al Sectorului 1 sau al Capitalei, să semneze, dar Sectorul 1 măcar are mandatele deja date. Adică să facă o cerere la Romsilva: dați-ne drumul. Și, doi să plătească taxa de scoatere din fondul forestier a celor 300 de metri, care e 80 de mii de lei.
Eu, personal, am făcut amendament în buget, anul trecut, să plătească acea taxă. Dânsa le-a spus celor de la USR să nu voteze și nu a trecut. O să pun și anul ăsta în buget același amendament.”
București FM: Primarul general spunea că doamna primar de la Sectorul 1 este mandatată de către Consiliul General să preia și că domnia sa trebuie să plătească această taxă de administrare.
Daniel Ciungu: Exact!
București FM: Atunci, care mai este impedimentul? Ce se mai întâmplă?
Daniel Ciungu: „Dânsa refuză.”
Între timp, locuitorii din Greenfield se plâng că pierd câte o oră și jumătate, în fiecare dimineață, pentru a ieși din cartier, pe singurul drum disponibil Aleea Teișani.