E posibil! Apa lichidă, la -42,55 de grade Celsius
Articol de alinadecu, 31 ianuarie 2023, 04:18
Am învățat în școală că apa îngheață la zero grade Celsius sau 32 de grade Fahrenheit. Deși acesta este punctul de îngheț al apei, în anumite condiții, apa lichidă poate fi supraînghețată, dar poate rămâne încă lichidă.
Două grupuri de oameni de știință au descoperit recent noi detalii despre apa supraînghețată. Cercetătorii au demonstrat că ar putea exista încă multe lucruri pe care nu le știm despre această substanță considerata comună.
Știm că picăturile de apă pot exista în mod natural în atmosfera planetei, la temperaturi de până la 35 de grade Celsius negative. Nu este ușor pentru oamenii de știință să măsoare temperatura picăturilor de apă super răcite.
O echipă condusă de Universitatea Goethe din Frankfurt a fost pionierul unei noi tehnici, pentru picături de doar un micrometru. Testul realizat arată că apa lichidă poate exista la -42,55 grade Celsius.
Formula H2O e ciudata. Apa nu se comportă ca orice alt lichid. Chiar și modul în care îngheață este straniu. În timp ce alte lichide își măresc densitatea pe măsură ce se răcesc, apa devine de fapt mai puțin densă pe măsură ce îngheață.
Știm că are tendința de a nuclea sau de a forma cristale de gheata. Acest fenomen se întâmplă la o varietate de temperaturi. Testele au arătat că poate rezista uneori, la acest proces, până la -38 grade Celsius. La o temperatură mai scăzută, chiar și cele mai încăpățânate molecule de apă se vor lipi împreună sub formă de gheață.
Cercetările au arătat că o picătură de apă de câțiva nanometri ar putea evita înghețarea până la -44 grade Celsius, dacă se află în contact cu o interfață moale.
Constatările sunt în bună concordanță cu predicțiile teoriei clasice a nucleării. Această înțelegere contribuie la o mai bună cunoaștere a fenomenelor naturale și la proiectarea rațională a sistemelor anti-îngheț pentru aviație, energie eoliană și infrastructuri și chiar a sistemelor de crioprezervare.
Descoperirile oferă o înțelegere a diferitelor fenomene naturale și oferă o cale pentru proiectarea unor biomimetice antiîngheț superioare sau a unor suprafețe netede infuzate cu lichid, scriu cercetătorii în lucrarea lor.