Ascultă Radio București FM Live

Noi vaccinuri vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii

Noi vaccinuri vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii
Foto: arhivă

Articol de arionmihaela, 31 ianuarie 2023, 20:10

Medicamentele imunologice (agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii active, precum unele vaccinuri), altele decât cele incluse în programele de sănătate publică finanţate de Ministerul Sănătăţii sau care se administrează altor segmente populaţionale, vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii.

Guvernul a aprobat o ordonanţă prin care se aduc modificări şi completări Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Ordonanţei de Urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, contravaloarea acestor medicamente va fi suportată de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Totodată, costul serviciului medical de administrare va fi suportat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii alocat programelor naţionale de sănătate publică.

Conform ordonanţei, acordarea serviciilor medicale spitaliceşti, de recuperare, de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu, a consultaţiilor de urgenţă la domiciliu, a transportului sanitar neasistat poate fi efectuată şi de furnizorii autorizaţi înscrişi în procesul de acreditare.

Ordonanţa prevede şi introducerea obligaţiei furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul naţional de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, cu excepţia serviciilor furnizate la distanţă, conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, ordonanţa prevede şi avizarea şi aprobarea viitorului contract-cadru, precum şi a normelor de aplicare a acestuia, până la data de 30 iunie 2023, dar şi autorizarea Ministerului Finanţelor de a introduce în bugetul FNUASS, pe măsura încasării, a sumelor provenite din protocoale încheiate de CNAS cu deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor sau cu reprezentanţii legali ai acestora, precum şi a sumelor provenite din angajamentele obligatorii asumate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.

Totodată, pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice şi îşi desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toţi angajatorii, iar indemnizaţiile se calculează şi se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator.

Principala modificare referitoare la stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii este redefinirea sintagmei „reprezentant legal al deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor”, în sensul că acest reprezentant nu va mai avea obligaţia de a fi persoană juridică română

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!