DSU: Echipa de sprijin care va pleca din România numără 58 de membri

O echipă de sprijin complexă formată din 58 de persoane va fi trimisă în Turcia, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Sprijinul statului român oferit Turciei constă în trimiterea unei echipe complexe formate din: modul specializat de căutare – salvare RO-USAR din cadrul IGSU, cu doi câini şi tehnică aferentă, echipă de căutare – salvare cu doi câini antrenaţi pentru astfel de situaţii din cadrul Asociaţiei Câinilor Utilitari, medici şi asistenţi ai UPU-SMURD Bucureşti (Floreasca), ofiţeri de legătură din cadrul DSU.

În total, echipa de sprijin este formată din 58 de membri.

Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, două aeronave aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române vor efectua luni o misiune internaţională de sprijin în Turcia, cu plecare din Bucureşti, care vor avea la bord echipele de salvatori români, cu tehnică specializată aferentă, în scopul sprijinirii autorităţilor turce, puternic afectate de cutremur, arată DSU, pe pagina sa de Facebook.

Grupul de cetăţeni români, alcătuit din nouă studenţi şi un profesor coordonator aflaţi în Turcia, care a solicitat asistenţă consulară şi sprijin pentru repatriere, va reveni în România cu una dintre aeronavele Ministerului Apărării Naţionale.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.