Ascultă Radio București FM Live

Idei în Agora: „Război și pace în Ucraina”, cu Radu Carp și Marianna Prysiazhniuk!

Idei în Agora: „Război și pace în Ucraina”, cu Radu Carp și Marianna Prysiazhniuk!

Articol de bucurestifm, 13 februarie 2023, 13:42

Muzeul Municipiului București vă invită la Idei în Agora, marți, 14 februarie, ora 18:00, cu tema „Război și pace în Ucraina”. În dialog cu Sorin Antohi vor fi Radu Carp și Marianna Prysiazhniuk. Întâlnirea este găzduită de Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Intrarea este liberă.

Sorin Antohi: „Lumea vorbește mult zilele acestea despre 24 februarie, când se împlinește un an de la invazia rusă pe scară largă în Ucraina, începută cu un Blitzkrieg ratat și continuată cu o confruntare de uzură, parcă independentă de vreun plan inteligibil și de vreun calendar previzibil, cu numeroase schimbări de direcție și obiective asumate, tot mai sângeroasă și mai distructivă, angajând într-un fel sau altul întreaga planetă. Dar pe 20 februarie se împlinesc nouă ani de la începerea efectivă a ostilităților care au dus în primul rând la anexarea Crimeei și aveau să mocnească apoi, oarecum uitate de politicieni, presă și (deci) opinia publică, opt ani și patru zile.

Până acum, avem așadar un deja foarte lung război fără pace, cu o primă perioadă apropiată de un status quo acceptat de Occident pe care numai Rusia l-a anulat, printr-un asalt și mai ambițios care s-a întors până acum împotriva intereselor sale raționale. Vom încerca în cursul discuției să deslușim unele din misterele acestui război și să ne gândim cumva la pace, adică la trecerea de la actuala fază tragică, eroică și simbolică a istoriei Ucrainei la reconstrucția postbelică, adică la o democrație liberală cu hartă stabilă, stat de drept, diversitate etno-lingvistică garantată și neconflictuală, economie și instituții funcționale (etc.).

Pentru asta i-am invitat pe Radu Carp și pe Marianna Prysiazhniuk, care au dialogat între ei în cartea Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse (Corint, 2022). Așa cum spunea Radu Carp, cartea “se referă mai degrabă la contextul și cauzele războiului, mai puțin la ce s-a întâmplat după 24 februarie 2022”. Dialogul nostru în trei va porni tot de la context și cauze, dar va aborda și chestiuni de actualitate și perspectivă”.

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 09:53

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%

Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă 2024 debutează joi la Romexpo, unde timp de patru zile pasionaţii de călătorii vor...

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
Timp Liber miercuri, 20 noiembrie 2024, 08:08

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Anna Karenina”, după Lev Tolstoi, în regia lui Dumitru Acriș, pe 23 și 24 noiembrie...

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber marți, 19 noiembrie 2024, 19:25

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului ”Fragil/e”, un one woman show cu Ioana Flora, vineri 22 noiembrie, de la ora...

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber luni, 18 noiembrie 2024, 16:18

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități

“Neînvinșii” se află la cea de-a doua ediție si este un proiect ce marchează “Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități”. Concertul...

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 15:13

Călătorii de toamnă la Sala Dalles

Iubitorii de acorduri din ţările calde sunt invitaţi într-un periplu muzical şi coregrafic inedit prin culturile lumii. Spetcacolul...

Călătorii de toamnă la Sala Dalles
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 13:17

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor

Copiii cu vârste între 3 și 12 ani sunt așteptați la Muzeul Copiilor împreună cu familiile lor. În această perioadă vor fi jocuri de...

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 11:37

Program memorabil la Ateneu

Dirijorul celor două concerte este Nabil Shehata, sub bagheta căruia Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu vor susţine un...

Program memorabil la Ateneu