Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Iubirea și relațiile de cuplu față în față cu infidelitatea!

Articol de Monica Liche, 14 februarie 2023, 20:15

Despre iubire și relații, despre granița subțire dintre iubire și infidelitate, și despre Imago, proiectul celor de la Pagina de Psihologie ne-a vorbit invitata lui Răzvan Ursuleanu #ÎnComunitate, psihologul Sabina Strugariu.

Ne aflăm permanent în căutarea relației perfecte, una care să ne conducă spre acel „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Dincolo de durata acesteia, este important să urmărim prioritizarea altor atribute.

„Fiecare lucru pe care îl descoperim și îl integrăm în viața noastră ne ajută să fim mai buni și, poate, să avem relații mai de lungă durată și nu numai, că scopul nu este să fie o relație de lungă durată, scopul este să fie calitativă și suficient de importantă.

În momentul prezent, cred că mai degrabă noi ne raportăm la relațiile de cuplu în funcție de cât de sănătoase sunt ele și cât de satisfăcătoare sunt pentru cei doi implicați”, ne-a spus Sabina Strugariu, psiholog.

Ce se află dincolo de îndrăgostire? Poate dura în timp? Este suficient să ne îndrăgostim, ca o relație să poată funcționa? Ne punem mereu aceste întrebări și căutăm răspunsuri în zona iluziilor create de ceea ce ne imaginăm noi, dar ceea ce consolidează o relație sunt, așa cum ne-a spus invitata noastră, psihologul Sabina Strugariu, „valorile comune”.

Dincolo de sentimentul de iubire, ideea foarte importantă ar fi de valori comune. Noi vorbim după romantism, de ideea asta în care îndrăgostirea este ceea ce îi aduce pe oameni împreună, dar în trecut îi aduceau alt tip de valori, de a-și păstra averile, teritoriile, împărățiile, ce aveau de împărțit, dar acum oamenii se aleg inconștient. Bine, toată lumea vrea să creadă că se aleg pe principiul de „m-am îndrăgostit” sau „îl iubesc sau o iubesc”. Dar, de multe ori, tot valorile comune sunt cele care ne aduc împreună, să avem o viziune despre viață, despre relații, despre ceea ce încercăm să construim sau modul în care vrem să trăim, care se întâlnesc mai adesea decât nu.”

Tindem, de cele mai multe ori, să idealizăm persoana iubită. Începutul unei relații se concentrează pe chimia care are loc între cei doi îndrăgostiți. Apoi, pe ceea ce vrem noi să vedem în celălalt. Întotdeauna cel iubit va căpăta o aură aparte. Din păcate, această aură tinde să dispară după o vreme, împreună cu piedestalul pe care ne-am așezat partenerul.

„Harville Hendrix și Helen Hunt vorbesc foarte mult despre ideea asta, că există faza de îndrăgostire și după aia există iubirea matură. Ei fac o diferență între acestea două și impun între îndrăgostire și iubirea matură, lupta de putere. Da, toată lumea se îndrăgostește, îndrăgostirea este extraordinară pentru că este o proiecție. Eu văd ceva în celălalt și este fantezia celeilalte persoane. Nu este doar persoana, este ceea ce îmi imaginez eu, când ne îndrăgostim, de fapt, îl vedem pe celălalt în toată posibilitățile, potențialul și tot ce e. Eu cred că întâi apare piedestalul. După aia apare o persoană pe el  și piedestalul este construit din toate experiențele pe care le avem.

După ce trece un pic de timp și ajungem să petrecem, dar concret, după un timp împreună, începem să vedem și ce se află pe lângă piedestalul respectiv și multe din lucrurile astea nu ne plac sau poate nu ni se potrivesc, vedem lucrurile foarte diferit. Și se fărâmă dintr-o dată piedestalul sau pentru unii dintr-o dată , pentru unii ușor și  pentru alții durează foarte mulți ani până se destramă, depinde pentru fiecare de gradul de conștientizare, însă lupta de putere, care este o luptă importantă, nu putem să trecem la etapa iubirii mature.”, a adăugat Sabina Strugaru, psiholog.

Infidelitatea apare atunci când unul dintre parteneri caută ceva. Uneori caută altceva, nu neapărat o altă persoană, cât pe sine într-o altă lumină sau o altă trăire.

„Rezonez foarte mult cu ceva ce spune Esther Perel, un guru al relațiilor și al terapiei de cuplu, care spune că în foarte multe cazuri de oameni care înșală, cei mai mulți dintre oamenii care caută ceva, altceva sau orice altceva, de fapt, nu caută o altă persoană, ci vor ca ei să se vadă altfel sau să se simtă altfel împreună cu altcineva.”, a spus Sabina Strugariu, care a mai adăugat importanța înțelegerii a faptului că iubirea înseamnă, dincolo de sentiment, și o acțiune conștientă, o alegere.

„E foarte important să spunem că iubirea nu este doar un sentiment. Este și un verb, este o acțiune, este ceva ce faci, dar este ceva ce alegi, alegi să hrănești, alegi să construiești și este la fel ca orice alt lucru pe care oamenii îl respectă sau îl iubesc în viață.”

Relația nu înseamnă dependență, nu înseamnă limitarea celuilalt, nu înseamnă control. Ar trebui să însemne, în schimb, un cocon pentru fiecare dintre noi. Un spațiu în care creștem, în care învățăm să devenim liberi.

„Harville și cu Helen, spun că noi ne naștem în relații, suntem răniți în relații și ne vindecăm în relații de obicei, pentru că acolo, dacă rămânem blocați în rană, nu mai vrem și atunci ce facem la nivel psihologic, simbolizăm și găsim niște obiecte pe care le tratăm, ca și cum ar fi oameni, obiecte sau animale. Facem asta, facem foarte multe lucruri, pentru că, de fapt, încercăm să avem control.

În relații controlul tău se termină acolo unde începe libertatea celuilalt de a decide că nu mai vrea, că nu mai poate. că nu-și dorește și acolo nu ai ce să faci.”, a precizat Sabina Strugariu, psiholog.

În teoria Imago, conflictul este ceea ce generează creșterea și schimbarea. Ce înseamnă acest lucru ne-a explicat invitata noastră #ÎnComunitate, psihologul Sabina Strugariu:

„(…)înseamnă că la granița de contact, între tine și mine, ne întâlnim și, în momentul în care ceva nu funcționează, avem șansa să stăm și să vedem ce se întâmplă. Asta înseamnă ca eu să accept, că pentru tine s-ar putea ca lucrurile să nu fie chiar  cum sunt pentru mine, asta este foarte greu de făcut, să accepți că cineva poate să te iubească și să nu simtă la fel ca tine sau să nu aibă aceleași nevoi ca tine sau să nu se exprime la fel ca tine.”

O relație de lungă durată presupune etape lungi de adaptare. Niciodată la fel. Încercările nu sunt mereu ușoare, dar alegerea conștientă a celuilalt te poate purta dintr-o etapă în alta. Și peste toate, un strop de mister, fără de care îndrăgostirea nu ar mai fi la fel.

„Harriet Lerner, care este iarăși o terapeută cu o intuiție aparte, a publicat o carte „Ghidul Căsniciei-îndrumări pentru cei căsătoriți sau aflați într-o relație”. Mi-a plăcut ceea ce a spus despre soțul ei, fiind căsătoriți de vreo 40 de ani, și spunea că după ce i-a citit soțului ei cartea și ce reguli sunt, el a spus, ia uite, noi am avut foarte multe căsnicii în ăștia 40 de ani.  

De fapt, fiecare dintre etapele de vârstă prin au trecut împreună n-au fost la fel. Oricât de bine ai cunoaște pe cineva, sută la sută pe celălalt n-o să-l cunoști niciodată, iar îndrăgostirea presupune această doză de mister de necunoscut, de nou.”

 Află aici tot ce ne-a spus despre iubire, îndrăgostire, iubirea matură și despre lupta pentru putere, psihologul Sabina Strugariu.

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman