VIDEO: Giulia Anghelescu – „Eram destul de hotărâtă să nu mai revin în muzică”!
Articol de , 22 februarie 2023, 17:15
După trei ani de pauză, Giulia Anghelescu se reîntoarce în industria muzicală și ne-a oferit mai multe detalii despre cariera ei, planurile personale și posibilitatea de reuniune a trupei Candy.
„Eram destul de hotărâtă să nu mai revin în muzică, pentru simplul motiv că anul ăsta împlinesc 31 de ani de când m-am urcat prima dată pe scenă. Am considerat că am făcut foarte multe, cât alții în 10 vieți și sunt foarte recunoscătoare pentru treaba asta. Am zis că e mai bine să mă liniștesc puțin și să mă concentrez și pe alte lucruri care îmi aduc fericire. Nu era în plan să fac ceva muzical, dar pentru că cei doi copii pe care îi am m-au susținut și mă susțin în continuare, iar pentru ei reprezint un model de mama cool, am zis ok, încă mai am energie”, spune Giulia Anghelescu despre activitatea ei din ultimii 3 ani de pauză.
După 3 ani de pauză, Giulia a revenit cu o nouă melodie, în colaborare cu Dirty Nano.
„Trei ani de zile a stat piesa la dospit în studio. Cred că a avut peste 40 de variante, am avut încredere până la capăt și așa s-a lansat „Fumez amintiri”, ultima piesă”, ne spune Giulia.
Întrebată dacă există vreo șansa ca trupa Candy să se reunească, artista ne-a mărturisit că ea nu și-ar dori asta: „Eu vreau ca trupa Candy să rămână în amintirea oamenilor exact așa cum a fost, din punctul meu de vedere, nu există nicio șansă să avem vreo reuniune de clasă. Îmi doresc ca oamenii să rămână cu imaginea noastră de atunci și atât”.