În ultimii ani se vorbește, din ce în ce mai des, despre justiție socială, diversitate, incluziune. Oamenii vorbesc despre acceptare și despre egalitate. De cele mai multe ori, toate acestea rămân la nivelul intenției sau capătă o aură de concept. Schimbările apar încet și sunt condiționate atât de schimbări în sfera legislativă, cât și de schimbarea paradigmei la nivelul societății civile. Schimbarea și acceptarea trebuie să se întâmple atât în mințile, cât și în sufletele noastre.
Invitatul Ioanei Brușten, sociologul Gelu Duminică, ne-a vorbit #ÎnComunitate despre importanța implicării minții și a sufletului în procesul înțelegerii incluziunii și în cel al acceptării diversității.
Educația este punctul de plecare. Cutumele socioculturale, cele transmise în numele educației, cele care vorbesc despre diferențele fizice, estetice, de rasă, sunt cele care dau startul unei unor false premise legate de superioritatea dată de niște date genetice diferite. Date genetice care apar ca privilegii în anumite societăți. Prejudecata determină apariția etichetării celor din jurul nostru, iar etichetele nu fac decât să conducă înspre izolarea nedreaptă a celor cărora le-au fost atribuite.
„Ne uităm la ceea ce societatea oferă cu adevărat. Și ceea ce omul este cu adevărat. Omul nu este de multe ori degrabă vărsătoriu de egalitate. De foarte multe ori suntem cei care ne hrănim din false superbități care ne-au fost induse. Uite, sunteți blondă. Da mult consideră blondele ca fiind inferioare, doar pentru că sunt blonde. Eu sunt rom, mulți consideră că apartenența mea etnică mă aruncă de direct într-o zonă de inferioritate.”
Eticheta este un efect. Prejudecata este cauza. Dacă este să ne uităm la cauza profundă, e cultura, prin cultură înțelegând tot ce se transmite în general: „dacă nu stai cuminte, vine țiganul și te fură.” Cine n-a auzit asta, nu trăiește în România. Suntem învățați cu atât de multe mizerii, încât noi, copii, suntem obligați, de foarte multe ori, să facem lucrurile pe care adulții ni le transferă, cu toate că ele sunt mizerabile la nivel de construct social”, a spus Gelu Duminică, sociolog.
Justiția socială nu trebuie să rămână doar un concept. Justiția socială înseamnă acces la aceleași drepturi și oportunități, indiferent de rasă, sex, orientare sexuală, religie sau orice altă caracteristică care poate fi folosită pentru a face diferențe. Normalitatea apare doar atunci când se respectă toate aceste drepturi.
„Știți, „omul se naște bun, societatea îl distruge” zicea Rousseau cu ceva timp în urmă și de fapt, inechitatea, injustiția socială este bazată fix pe efectele pe care noi le ducem către societate, a acțiunilor pe care noi le ducem în societate. Tratăm pe unii ca fiind inferiori doar pentru că, și atunci, nu-i sprijinim, nu le oferim ceea ce merită cu adevărat, ci le oferim ceea ce noi credem că merită, din bula noastră și din imaginea pe care noi o avem față de ei. Justiția socială, dacă ar fi să încerc așa o definiție pentru toată lumea, ar fi să încercăm să oferim omului, fiecăruia în parte și tuturor deopotrivă, ceea ce omul ăla are nevoie pentru a ajunge la potențialul său maxim.”, a mai spus sociologul Gelu Duminică.
Tarele neamului nostru au inclus sclavia romilor, încarcerarea diversității sexuale și izolarea celor cu dizabilități. Un tablou care arată lipsa de empatie față de tot ceea ce este diferit, în raport cu o „normalitate” fabricată din pretenții de superioritate.” Nu erau văzuți oameni, erau văzuți, așa, ca niște specimene și atunci îi închideau, îi ascundeau.” Ne-a mai spus Gelu Duminică, sociolog.
„Nu uitați că noi, la începutul secolului XIX, încă legiferam sclavia în spațiul ăsta. Adică, regulamentele organice aveau articole privind sclavia. Nu uitați că inclusiv, dar chiar până în 2001, persoanele homosexuale erau pasibile de pușcărie în România. În 2001, și logic că generația noastră, care a fost învățată, spre exemplu, că a fi homosexual, pe lângă faptul că e mare păcat, e și o infracțiune, băi, un criminal trebuie băgat în pușcărie. Ultima încarcerare a unei persoane, pentru acte homosexuale în spațiul românesc, a fost în 1998. Aduceți-vă aminte de imaginea din anii 90, cu copii cu dizabilități. Care a oripilat întreaga lume. Pentru că la noi persona cu dizabilități, era handicapatul, cum îl numeam noi, așa ca etichetă profundă. Era exponentul poverii pe care o duce societatea asta. o duce așa. Nu erau văzuți oameni, erau văzuți, așa, ca niște specimene și atunci îi închideau, îi ascundeau.”
În ultimii ani, societatea românească a făcut pași importanți către incluziune și acceptare. Adică, spre acceptarea și respectarea oamenilor pentru cine sunt, indiferent de diferențele lor. O privire dincolo de stereotipuri și prejudecăți, o deschidere către perspectivele și experiențele celorlalți, către diversitate. Este important să vedem în diversitate și incluziune o oportunitate de a ne deschide mai mult înspre empatie și înțelegere.
„Ceea ce România a obținut în ultimii 30 de ani este fantastic. Faptul că acum vezi 10.000 – 15.000 de participanți la parada Diversității în București, când în urmă cu 15 ani era ceva de neconceput. Vezi din ce în ce mai mulți lideri politici, civici și religioși care încep să promoveze ideile justiției sociale, ale echității și așa mai departe. Acum 15 ani, 20 de ani, nici nu puteai să-ți închipui așa ceva.
Schimbarea nu începe decât atunci când înțelegi de ce trebuie să te schimbi, în momentul în care tu conștientizezi că trebuie să te schimbi”, a precizat sociologul Gelu Duminică.
Schimbarea este ceva ce pleacă din noi. Nu putem căuta în altcineva respectul pentru cei pe care îi iubim. Din acest punct, putem clădi un viitor mai bun pentru copiii noștri. Un viitor mai bun și pentru noi. Iubirea sădită în cei din jurul tău va crește și mai multă iubire. Primul model de rol pentru copiii noștri suntem noi. „(…)responsabilitatea mea, în primul rând, este să conștientizez faptul că e ciudat să cer altora să facă lucruri pe care eu însumi nu le fac.”, a mai precizat Gelu Duminică, sociolog.
„Întotdeauna noi așteptăm schimbarea de la ceilalți. În familia mea, nu vine statul să-mi spună ce trebuie să fac. N-am nevoie de legislație ca eu să mă comport cu soția mea, așa cum trebuie să mă comport, ca un partener egal. N-am nevoie de legislație ca eu să mă comport cu al meu copil așa cum trebuie, să mă comport cu vecinul meu, așa cum aș dori ca el să se comporte cu mine și așa mai departe. N-am nevoie neapărat de legislație, am nevoie de respect. Însă, respectul nu este o chestiune caracteristic înnăscută. Este o caracteristică învățată. Și atunci, noi învățăm toate lucrurile astea. Atunci îmi dau seama că responsabilitatea mea, în primul rând, este să conștientizez faptul că e ciudat să cer altora să facă lucruri pe care eu însumi nu le fac. În al doilea rând, să cresc cetățeni frumoși pentru viitor. În momentul în care eu injectez în sufletul copilului meu idei pe care le-am pronunțat și mai devreme „dacă nu stai cuminte, vine țiganul și te fură”, ce fel de cetățean cresc? Cresc unul promotor al respectului, al diversității, sau al bunului simț? Nu! Cresc un mic misogin, care va deveni un mare misogin, un mic rasist care va deveni un mare rasist și așa mai departe.”
Vezi aici tot ceea ce ne-a spus sociologul Gelu Duminică despre justiția socială, despre poveștile noastre, despre proverbele noastre, despre incluziune și despre experiențele personale.
