Rafila: Transplantul hepatic pediatric realizat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a avut succes
Articol de arionmihaela, 3 martie 2023, 15:14
Primul transplant hepatic pediatric realizat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a avut succes, iar fetiţa se află într-o stare bună, cu o evoluţie bună, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a spus că Ministerul Sănătăţii doreşte dezvoltarea activităţii de transplant, care este esenţială pentru viaţa multor pacienţi.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală a anunţat pe data de 18 februarie realizarea primului transplant hepatic pediatric în unitatea medicală.
Intervenţia face parte din programul de transplant început de scurt timp în Spital.
Pacientul căruia i s-a efectuat transplantul hepatic este în vârstă de 11 ani şi era cunoscut cu insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată.
Intervenţia a fost efectuată de o echipă de chirurgi a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, coordonată de conferenţiar doctor Laura Bălănescu, şi o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din profesor universitar doctor Irinel Popescu şi medicul Doina Hrehoreţ, anunţa unitatea medicală.
Totodată, echipa mixtă a fost coordonată de profesor universitar doctor Irinel Popescu.
Echipa de medici anestezişti a fost formată din doctor Ruxandra Fota din cadrul Institutului Clinic Fundeni şi din medicii Florin Rusu şi Alexandru Baetu din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, echipa de anestezie fiind coordonată de medicul Ruxandra Fota.