Începe o nouă ediţie a Târgului Piaţa Ţărănească și Meşter(Eşti)!
Articol de bucurestifm, 16 martie 2023, 10:20
Asociația Urban Events organizează Târgul Piaţa Ţărănească şi Meșter(Ești)!, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în perioada 17 – 19 martie.
Programul este de vineri până duminică, între orele 10.00 si 18.00 iar intrarea este liberă.
Aşa cum cere tradiţia la “Piaţa Tărănească”, toate se iau pe degustate, iar cei mai priceputi meşteri şi artizani din toate zonele tării vor fi prezenţi cu obiecte felurite.
Producători din toate zonele țării vă așteaptă cu produse de post și de dulce: fructe și legume, suc de mere și aronia, dulceţuri fine, miere și produse apicole, turtă dulce și covrigi, produse lactate de pe meleaguri clujene și teleormănene, plăcinte, ciocolată de casă și dulciuri după rețete vechi, baclava, șuberek, gogoși, kurtos kalacs și fel de fel de bunătăți. Terasa tradițională are meniuri la ceaun: borș de pește, papricaș de pui, sarmale de post și de frupt, ciuperci și fasole frecată, pastramă și frigărui.
Meșteșugari, artizani şi tineri artişti din toată ţara vor fi prezenţi cu: icoane, ceramică, păpuşi, lenm, bijuterie tradiţională şi hand made, săpunuri și cosmetice naturale, ii şi straie ţărăneşti, feţe de masă, ştergare şi fel de fel de ţesături, sticlă, lână împaslită, tablouri, pernuţe din lavandă, flori de primăvară, plante aromatice și trandafiri la ghiveci, pomi numai buni de plantat, decorațiuni din piele, stică și metal.
Colecţionarii de antichități aduc mobilier țărănesc, obiecte din gospodaria ţărănească, țesături, costume tradiționale de colecție din diferite zone etnografice, carte veche, porţelan, discuri, numismatică, tablouri, bijuterii, sfeșnice și multe și felurite alte obiecte vechi cu poveștile lor.