O locomotivă a deraiat în județul Vâlcea!
Articol de bucurestifm, 28 martie 2023, 11:51
Astăzi a avut loc un nou incident feroviar în România. O locomotivă, care împingea un tren de marfă alcătuit din 25 de vagoane încărcate cu cărbune, a deraiat în zona localităţii Cernişoara din judeţul Vâlcea, potrivit news.ro.
Rezervorul locomotivei s-a spart. Traficul feroviar este blocat pe ruta Băbeni-Alunu.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că au fost înregistrate doar pagube materiale. Cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului feroviar continuă.