Cererile pentru măsurile de sprijin energetic pot fi depuse până pe 30 iunie!
Articol de Mircea Apostolescu, 3 aprilie 2023, 13:43
Termenul pentru depunerea cererilor pentru accesarea „măsurilor locale de sprijin destinate asigurării nevoilor energetice și a eficientizării consumului de energie, în gospodăriile din Sectorul 1” a fost prelungit, astăzi, printr-o hotărâre a Consiliului Local din Banu Manta.
Astfel, cererile pentru accesarea sprijinului vor putea fi depuse, pe o adresă de email ce urmează a fi creata special în acest scop sau direct la Registratura Primăriei Sectorului 1, până la data de 30 iunie.
Iar, până pe 31 iulie, Primăria Sectorului 1 trebuie să deconteze acești bani.
„Am votat, astăzi, pentru prelungirea termenelor de depunere a cererilor de decontare și decontarea acestora, pentru că, până în prezent, doamna Armand nu a implementat hotărârea de Consiliul votată anul trecut, mai precis Hotărârea 197, din decembrie 2022.
Sunt multe neconcordante între Regulamentul votat, aprobat de către Consiliul Local și actuala hotărâre, repet, pentru că primarul Armand nu a pus în executare această hotărâre. Domnul city-manager, în ședința trecută a afirmat că a blocat toate cererile de decontare depuse la Registratura Sectorului 1.
Noi, Consiliul Local, am aprobat, astăzi, prelungirea termenelor. Așadar, până pe 30 iunie, se pot depune cererile de decontare. Și, până pe 31 iulie, Primăria, primarul și aparatul de specialitate, trebuie să deconteze acești bani”, a explicat pentru București FM, președintele de ședință al Consiliului Local din Banu Manta, Daniela Popa.
Acordarea sprijinului se va face prin decontare directă de la bugetul Primăriei Sectorului 1, fie în contul indicat de către beneficiar, fie pin mandat poștal, la adresa de domiciliu sau de reședință, fie la caseria Primăriei din Banu Manta, potrivit hotărârii adoptate, astăzi de către consilierii locali.
„Aparatul de specialitate și doamna Armand insistă cu acea platformă ilegală de depunere a cererilor de decontare. Încă se regăsește în documente, deși proiectul de hotărâre privind Regulamentul, aprobarea măsurilor anticriză energetică, a fost aprobat de Consiliul Local și exact așa trebuia implementat.
Așadar, la articolul 1, se modifică definiția termenului de decontare directă și va avea următorul cuprins: decontare directă plata făcută din bugetul Sectorului 1 direct beneficiarului, conform Regulamentului, în baza unei cereri de decontare, însoțită de documentele prevăzute de prezentul Regulament, depusă la Registratura Primăriei Sectorului 1 sau pe adresa de e-mail concepută special pentru acest program.
Plata către beneficiar se va face direct în contul bancar al beneficiarului, prin mandat poștal, la adresa de domiciliu sau de reședință a acestuia sau direct, prin caseria Primăriei Sectorului 1″, a declarat Daniela Popa.
În context, trebuie amintit faptul că, în decembrie anul trecut, Consiliul Local din Banu Manta a adoptat Hotărârea nr. 197, care prevede acordarea unui sprijin anticriză energetică tuturor cetățenilor Sectorului 1, diferențiat, în funcție de venitul pe membru de familie.
„Astfel, vă reamintesc, pentru gospodăriile care realizează venituri pe cap membru de familie până în pragul maxim al salariului minim net pe economie vor fi acordate stimulente financiare în validare de 3.000 de lei.
Pentru cei care realizează venituri pe cap membru de familie între salariul minim net pe economie și salariul mediu net pe economie vor fi acordate stimulente financiare de 2.000 de lei.
Iar, pentru gospodăriile în care se realizează venituri pe cap membru familie peste salariul mediu net pe economie, vor fi acordate stimulente financiare de 1.000 de lei”, precizează președintele de ședință al Consiliului Local al Sectorului 1, Daniela Popa.