România, ascultă 5 minute de muzică clasică!
Articol de , 30 septembrie 2014, 10:35
Din 1 octombrie România ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale – hiper-marketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical.
Începând cu anul şcolar 2014-2015, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” a devenit şi program naţional în şcolile româneşti, prin semnarea unui protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România.
Scopul proiectului este de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a noua ediţie, fiind primită cu succes şi mult interes de public la ediţiile precedente, desfăşurate de două ori pe an începând din 2010.
Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spaţii neconvenţionale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este semnificativ.
De asemenea, zilnic piesa zilei din campania Ascultă 5 minute de muzică clasică poate fi ascultată şi la Radio România Muzical, dar şi în reţeaua Radio România Regional.
În şcoli, materialele audio puse la dispoziţie de Radio România Muzical sunt ascultate de elevi la orele de muzică/arte, proiectul facilitând apropierea copiilor de muzica clasică în mod concret, prin audiţia muzicală.
Sub egida proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică, violoncelistul Răzvan Suma va susţine două minirecitaluri la Iulius Mall din Cluj-Napoca şi Timişoara, în 10, respectiv 12 octombrie.
Ascultă 5 minute de muzică clasică este un proiect iniţiat şi dezvoltat de Cristina Comandaşu, redactor şef Radio România Muzical, iar din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, coordonator al proiectului este Adrian Brăescu, inspector general.
Mai multe informaţii despre campanie, fişierele audio ale pieselor incluse în proiect şi concursuri destinate elevilor. pe www.romania-muzical.ro/5minute.