„Linia solară”, în regia lui Radu Iacoban, premieră la Teatrul ACT

Sursa foto: Teatrul Act

Pe 7 și 8 aprilie, de la ora 19:30, Teatrul ACT prezintă premiera spectacolului „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Iacoban, cu Ilinca Manolache și Ionuț Vișan, în distribuție.  Traducerea este semnată de Raluca Rădulescu, scenografia îi aparține lui Tudor Prodan, iar atmosfera sonoră a fost creată de Aida Šošić.

Piesa „Linia solară” explorează numeroasele moduri în care doi oameni nu reușesc să intre în contact real unul cu celălalt, uniți de o pasiune devenită treptat obsesie și despărțiți de o linie solară invizibilă, dar palpabilă. La ora 5 dimineața, Barbara și Werner, după șapte ani de căsnicie, continuă o ceartă pe care au început-o cu șapte ore mai devreme. Sunt pe punctul de a-și achita creditul ipotecar, dar privesc în abisul întrebării „ce urmează?”, deschizând porțile furiei și sentimentelor reprimate.

«Linia Solara» e un titlu de piesă care poate păcăli. Spun asta cu gândul la viitorul nostru spectator care, răsfoind sau scrollând prin sumedenia de oferte teatrale, se decide să aleagă spectacolul nostru.

La ce oare să ne așteptăm? E un spectacol despre viziuni profetice, descoperiri științifice extraordinare? O fi o metaforă?

Vă rog să ne scuzați dacă nu veți primi răspunsul în rândurile care urmează. Ne vom rezuma doar la explicația dată de autor care, în mod subtil și inteligent, ne spune că avem de-a face cu:   «O comedie în care se arată cum se poate ajunge la un rezultat pozitiv».

Ce înseamnă asta mai precis?

Suntem convinși că veți decide singuri după vizionarea spectacolului.  –  scrie Radu Iacoban în prezentarea spectacolului.

Următoarea reprezentație va avea loc joi, 20 aprilie, de la ora 19:30.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.