Arafat: Colaborarea cu Chile în domeniul situaţiilor de urgenţă vizează intervenţiile la cutremure şi incendiile de pădure

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că Memorandumul de colaborare în domeniul situaţiilor de urgenţă semnat cu Chile vizează cooperarea în domeniul intervenţiilor la cutremure şi incendiile de pădure.

„Este un memorandum de cooperare între România şi Chile la nivel de instituţii care se ocupă de protecţia civilă, DSU cu toate structurile aflate în coordonare şi agenţia lor de răspuns la urgenţă sau de coordonare a situaţiilor de urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. Colaborarea va fi pe mai multe segmente. Unul este pe partea de cutremure, unde avem unii ce învăţa de la ceilalţi de la intervenţie la prevenire, la toate aspectele corelate cu domeniul intervenţiilor la cutremure. Incendiile de pădure va fi un alt domeniu. În cursul ultimei perioade s-a intervenit de către Europa în Chile pentru a-i sprijini în incendiile de pădure devastatoare care au avut loc aici. Aşa că va fi o linie de cooperare şi pe acest domeniu. Clar, România poate interveni sub Mecanismul de protecţie civilă europeană aşa cum a fost până acum. Schimb de cunoştinţe, de experienţă, de pregătire, de formare de personal, tot poate să fie realizat în următoarea perioadă”, a explicat şeful DSU, aflat în Chile.

El a precizat că, după semnarea memorandumului, încep discuţiile tehnice.

„Astăzi vom avea prima discuţie la nivel de şefi de instituţii, după care vom desemna oamenii care se vor ocupa de această cooperare pentru a o concretiza pe teren”, a mai spus Raed Arafat.

Memorandumul de colaborare între instituţiile din România şi Chile responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost semnat, astăzi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său chilian, Gabriel Boric.

Documentul a fost semnat din partea României de şeful DSU, Raed Arafat, la Palatul La Moneda din Santiago de Chile.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.