Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: De la suferință la recuperare – depresia poate fi învinsă!

Articol de Monica Liche, 26 aprilie 2023, 17:14

Depresia poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, poziție socială sau gen. Înțelegerea simptomelor este esențială, pentru a evita consecințele grave. Nu ignora semnele, cere ajutor și fă primul pas către recuperare. Depresia se poate trata! Discutăm azi #InComunitate despre depresie, despre cum putem identifica simptomele acesteia și cum să acționăm cu Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut.

„Depresia este și va fi în  continuare principala cauză de suferință psihică, ceea ce cred că este îngrijorător și merită să ne gândim la lucrul ăsta și să vorbim despre asta și probabil că nu degeaba se numește boala secolului XXI.”, a precizat Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut.

Există date care sunt similare cu cele din întreaga Europă. Cred că incidența a crescut în ultimii ani, în special în perioada aceasta de post pandemie, posibil să fie chiar mai mult de 12 %, pentru că sunt și foarte mulți oameni nediagnosticați și neurmăriți și cred că, totuși, statisticile sunt bune, în sensul în care ele ne ajută să intervenim și să prevenim, să ne gândim la cele mai potrivite modalități de a aborda această problemă și această suferință.”

În ultima vreme au fost intens mediatizate cazurile unor persoane, cunoscute sau nu, care au încercat sau au reușit să-și pună capăt zilelor. Fiecare dintre aceste întâmplări ar trebui să ne facă să fim mai atenți la cei din jurul nostru, la cuvintele folosite de aceștia, la cât de obosiți sau triști se simt. Intervenția noastră devine esențială, iar atenția la simptome ar trebui să se întâmple, uneori, chiar din copilărie.

 „Cred că ce ar trebui să învățăm noi, din toate aceste tragedii, este faptul că trebuie să intervenim cât mai repede, mai timpuriu, în sensul în care e important să intervenim de la primele manifestări ale afecțiunii și, de asemenea, este important să intervenim și în situațiile în care aceste manifestări apar în copilărie sau în adolescență. Pentru că, este cunoscut faptul că în jur de 50 % din afecțiunile psihice au debut înainte de vârsta de 8 ani. Și cred că asta ne poate ajuta să fim mai atenți și mai conștienți și să îi ajutăm pe cei care încep să manifeste o astfel de suferință, prin intervenția noastră.”, a precizat Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut.

Cum putem identifica depresia? Aceasta este o întrebare care ne preocupă pe toți, iar cunoașterea răspunsului  se poate dovedi a fi de mare ajutor, atât pentru cel afectat de boală, cât și pentru cei din jurul acestuia. Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut, ne-a oferit câteva răspunsuri:

 „În ultimii ani, oamenii au început să aibă acces, din ce în ce mai mare, la astfel de informații, voi enumera și eu câteva dintre simptomele întâlnite în depresie. Fiind o tulburare de dispoziție, ea afectează foarte mult starea, adică asta înseamnă că persoana respectivă simte că și-a pierdut cheful de viață, ceea ce este foarte, foarte greu de îndurat. Există o pierdere a interesului și a plăcerii pentru activitățile obișnuite, chiar și pentru cele care, până atunci, aduceau foarte multă plăcere. Există o scădere a energiei, un fel de lipsă de speranță, de pesimism , și dacă toate lucrurile astea se combină și cu autoînvinovățirea, cu sentimente de culpabilitate legate de lucruri relevante sau nerelevante, este foarte greu de luptat cu un astfel de cumul de simptome.”

Există câteva lucruri, de importanță majoră, pe care este necesar să le facem, în cazul în care depresia se instalează în viețile noastre. Un prim pas ar fi să cerem sau să oferim ajutor. Să recomandăm specialiști celor care au nevoie și  să acceptăm să primim ajutor specializat. Să oferim sprijin necondiționat, blândețe și înțelegere. Să-i lăsăm pe cei de lângă noi să ne ghideze în această călătorie dificilă. Să rezonăm cu psihoterapeutul, dar și cu terapia aplicată.

Cred că oamenii care suferă de depresie au nevoie, în primul rând, de ajutor, în sensul în care să fie îndrumați către specialiști. Să ajungă acolo unde trebuie, iar recomandările nu trebuie să fie făcute la modul general, ci specific, să li se spună să meargă la o clinica sau la un medic anume, la un psihoterapeut despre care au auzit și au cunoștință că are rezultate bune în munca sa. Nu știu cât de bine poate fi ajutat un pacient căruia i se spune doar „ar trebui să mergi la un psiholog”, pentru că el oricum are mai puțină energie, din pricina depresiei și poate că nu are disponibilitatea de a căuta singur.  Cred că rolul aparținătorilor, rolul prietenilor, care sunt aproape de astfel de oameni, trebuie să fie acela de a-i îndruma în mod concret, cu pași mici și simpli.

 Este foarte importantă potrivirea între pacient și psihoterapeut. Este nevoie să se facă o potrivire și între pacient și metoda terapeutica cu care poate lucra,  pentru că sunt foarte multe metode terapeutice, dar nu toate sunt potrivite pentru oricare pacient și există modalități de a face această potrivire cât mai bună. Întotdeauna le spun pacienților că alegerea terapeutului este un demers în sine, iar dacă o primă experiență nu este cea mai bună, asta nu înseamnă că trebuie să abandoneze acest proces. Ei trebuie să mai încerce și, în cele din urmă, vor găsi un om cu care să rezoneze. Un om în relație cu care să se simtă ascultați și înțeleși.”, a precizat, Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut.

Depresia nu este selectivă. Nu își alege victimele doar din rândul unei categorii sociale ori de gen. Există o clipă  în viața unui om chinuit de suferință, în care a trăi pare a nu mai reprezenta o opțiune, chiar dacă are, din multe puncte de vedere, ce și-a dorit. De multe ori, chiar și înconjurați de familie și prieteni, faimoși sau nu, sentimentul acut de singurătate, de durere pe care nu o pot explica nimănui, declanșează ceea ce ei cred că este singura soluție prin care pot opri această durere de nesuportat. Mulți dintre cei afectați de depresie vorbesc de un gol pe care nu îl pot umple cu nimic, iar alții își poartă durerea în spatele unui zâmbet. În toate aceste momente ei au nevoie de noi.

 „Aș putea spune că depresia este multideterminată. Sunt mai multe cauze,  pot fi cauze biochimice, modificări biochimice la nivelul creierului, cauze genetice, în sensul în care în familiile în care există astfel de afecțiuni sau chiar și alte afecțiuni psihice, riscul apariției este ceva mai mare. Există motive care țin de dezvoltare, de istoria individului, de ce a trăit, dacă a avut un istoric de traumă și există și factori care declanșează. Factori de mediu, care țin de asemenea de istoria actuală a persoanei, dacă trece  printr-un divorț, dacă își pierde locul de muncă.  În cazul copiilor, lucrurile se precipită un pic atunci când părinții se separă sau cum se când divorțează, când apare situația pierderii unui membru al familiei.”, a spus Mădălina Lincă, psiholog clinician, care a mai adăugat:

„Este foarte bine sa auzim lucrurile astea, în cuvintele oamenilor care au această suferință. Ei au de multe ori gândirea aceasta de tunel,  în care se simt cumva captivi și pare că nu mai văd suficient de bine ce se întâmplă în jur, ce se întâmplă în stânga în dreapta, de aceea au nevoie de noi, de cei de lângă ei, să le arătăm că există totuși o luminiță la capătul tunelului, este un gol care poate fi totuși animat, umplut cu niște conținuturi proprii care există în omul respectiv. Ele trebuie accesate din nou.

 Depresia este o boală pentru care nu căpătăm imunitate. Dar, din fericire, ea se poate diminua până la remitere. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca cei care trec prin această boală să ceară ajutor. Depresia este o boală care poate fi tratată.

 „Depresia se poate remite, în sensul în care simptomele se pot diminua și chiar pot dispărea. Sigur că nu căpătăm imunitate la depresie, poate apărea oricând încă un episod, dar asta se întâmplă și în funcție de viața noastră, de evenimentele cu care ne confruntăm. Nu putem vorbi de o vindecare care să aducă imunitate, dar există tratamente care sunt foarte eficiente.”, a mai spus Mădălina Lincă, psiholog clinician și psihoterapeut.

Află aici tot ce s-a discutat În Comunitate despre depresie.

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!